spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTNoul prefect al județului, Sorin Cornilă, a fost învestit oficial în funcție...

Noul prefect al județului, Sorin Cornilă, a fost învestit oficial în funcție (VIDEO)

Noul prefect al județului, Sorin Cornilă, a fost învestit oficial în funcție astăzi (n.r. – vineri, 11 februarie a.c.), în fața unei asistențe numeroase formată din lideri politici, parlamentari, șefi de instituții, aleși locali, angajați ai Instituției Prefectului, rude sau prieteni. După citirea hotărârii de guvern prin care a fost numit prefect, Sorin Cornilă a depus jurământul de credință. Ceremonia s-a derulat în sistem videoconferință, în prezența subsecretarului de stat al Ministerului Afacerilor Interne, Gheorghe Sorescu.

Ulterior, noul prefect a ținut un scurt discurs în care a punctat faptul că activitatea sa va fi centrată pe buna reprezentare a locuitorilor județului. „Sunt tânăr și am suficientă energie ca împreună cu fiecare dintre dumneavoastră să îmbunătățim performanța administrativă a organismelor publice din județul nostru. Provin din mediul privat, întreaga mea viață profesională a funcționat după parametrii antreprenoriali precum eficiență, capacitate de decizie rapidă, indicatori preciși de performanță. Vă asigur de toată disponibilitatea mea”, a spus Sorin Cornilă, care a promis că va fi un partener de dialog și colaborare cu toți primarii din județ, dar și cu cei din Consiliul Județean.

Prefectul spune că va acţiona pe baza a trei principii 

„Voi folosi toate pârghiile instituționale pentru a venit în sprijinul fiecărui cetățean atunci când drepturile sau libertățile sale sunt amenințate sau încălcate”, a adăugat Sorin Cornilă, care a subliniat că va acționa pe baza a trei principii – transparență, eficiență și responsabilitate. La final, acesta i-a mulțumit deputatului Costel Șoptică, președintele organizației județene PNL Botoșani și colegilor liberali care l-au susținut pentru a ocupa funcția de prefect, inclusiv lui Dan Nechifor predecesorul său.

La rândul său, fostul prefect Dan Nechifor l-a felicitat pe Sorin Cornilă, arătându-și convingerea că acesta va face față tuturor provocărilor. „Sunt convins că județul Botoșani este pe mâini bune. Din punctul meu de vedere, echipa din cadrul Palatului Administrativ este completă și sper că împreună cu doamna președintă a CJ, cu domnii vicepreședinți și domnii subprefecți, lucrurile vor intra într-o normalitate firească, o normalitate care va fi benefică județului Botoșani”, a spus Dan Nechifor, care le-a mulțumit celor din echipa lui, subprefecților, fiind convins că fără suportul lor nu ar fi dus toate lucrurile la bun sfârșit. Totodată, el i-a mulțumit și lui Costel Șoptică pentru susținere în perioada în care a deținut funcția de prefect.

Conducere a Prefecturii schimbată în bloc

Printre cei care au luat cuvântul a fost și președintele organizației județene PNL Botoșani, Costel Șoptică, care s-a arătat încrezător în noua echipă din conducerea Instituției Prefectului. „Îl felicit pe noul prefect al județului Botoșani, domnul Sorin Cornilă, și totodată îi urez mult succes, putere de muncă și determinare în noul drum pe care îl parcurge alături de echipa aleasă – o echipă tânără și profesionistă, cu performanțe notabile”, a punctat Costel Șoptică, care i-a mulțumit și lui Dan Nechifor pentru activitatea depusă.

Prin urmare, după perfectarea noii coaliții guvernamentale, conducerea Instituției Prefectului Județului Botoșani a fost schimbată în bloc. De aceea, este de așteptat ca seria schimbărilor să continue și cu cei din eșalonul doi, respectiv cu cei din Cancelaria Prefectului, fiind vehiculată deja informația că actualul șef al Cancelariei, Cristian Roman, ar urma să fie înlocuit din funcție cu fostul subprefect al județului, Aneta Gireadă.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
23.7 ° C
23.8 °
22.7 °
33 %
3.1kmh
92 %
joi
23 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...