spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTSfânta Liturghie pentru refugiaţii ucraineni, la Ansamblul Mitropolitan din Iaşi (video)

Sfânta Liturghie pentru refugiaţii ucraineni, la Ansamblul Mitropolitan din Iaşi (video)

Momente emoţionante la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Astăzi, 13 martie, în Duminica Ortodoxiei, în Sala Eclesia din muzeul Ansamblului Mitropolitan din Iaşi, a fost oficiată slujba Sfintei Liturghii în limba slavonă, în prezenţa a numeroşi refugiaţi ucraineni. Rânduiala liturgică a fost săvârşită de părintele Vladislav Nedelcu, născut în Republica Moldova, vorbitor de limbă rusă, slujitor la Biserica „Naşterea Maicii Domnului” – Talpalari din Iaşi, împreună cu un preot ucrainean refugiat.

În cadrul Sfintei Liturghii din această primă duminică din Postul Sfintelor Paşti, mulţi dintre cei prezenţi, femei şi copii ucraineni, s-au împărtăşit cu Sfintele Daruri. La finalul slujbei, părintele din Ucraina a mulţumit, în numele întregii comunităţi de refugiaţi aflaţi zilele acestea în ţara noastră, pentru ospitalitatea şi dragostea pe care poporul român le arată conaţionalilor săi nevoiţi să-şi părăsească ţara, casele şi familiile pentru a fugi din calea primejdiei. „Lăcrimăm şi suntem copleşiţi când vedem braţele deschise ale voastre, ale poporului român. Când vedem dragostea aceasta ne simţim ceva mai bine, ne simţim acasă, mai ales că am putut astăzi sluji lui Dumnezeu, ne-am putut închina şi împărtăşi cu Sfintele Daruri. Mulţumim din suflet părintelui Mitropolit Teofan pentru că ne-a primit şi ne-a omenit. Nu avem cuvinte să exprimăm recunoştinţa pentru pacea şi liniştea pe care le regăsim aici”, a spus preotul.

„Ajutându-i pe aceşti fraţi ai noştri, arătăm de fapt că Îl iubim pe Dumnezeu”

Părintele Vladislav Nedelcu a mărturisit că a petrecut opt ore la Vama Sculeni pentru a-i întâmpina pe refugiaţii din Ucraina. Au fost momente în care am simţit stările de frică, de durere, de tristeţe ale celor care intrau în ţara noastră fugind din calea războiului. Oamenii care intrau la noi în ţară aveau însă tăria şi credinţa puternică a faptului că Dumnezeu nu-i părăseşte, deşi durerea lor e foarte mare. Şi-au pierdut casele, rudele. Ieri, am văzut cu ochii mei, în vamă, maşini purtând semnele războiului, urme de gloanţe, de schije de la bombele care au explodat în preajma lor. Pe unele maşini scria mare «deti» (n.n. copii) pentru a nu se trage cu gloanţe asupra lor. Mulţi dintre cei care intrau în ţară tremurau efectiv. Pacea pe care o găsesc aici la noi şi dragostea cu care, iată, românii îi primesc, le mai alină această suferinţă. Împlinim astfel o mare poruncă dumnezeiască, aceea a iubirii aproapelui. Oamenii aceştia nu au unde unde să-şi plece capul ca să se odihnească, iar noi, ajutându-i pe aceşti fraţi ai noştri, arătăm de fapt că Îl iubim pe Dumnezeu”, a declarat părintele Vladislav Nedelcu.

Răspunsurile la strană au fost date de un cor de tineri teologi, absolvenţi de seminar atât în ţară, cât şi peste hotare, cunoscători ai rânduielii liturgice în limba slavonă.

Sala Eclesia face parte din muzeul amenajat la demisolul Catedralei Mitropolitane din Iaşi, sub perimetrul Catedralei Mitropolitane. Este un loc asemănător unui paraclis care, deşi se află în întregime subteran, ceea ce îi conferă un element de unicitate în spaţiul muzeal, îl provoacă pe fiecare vizitator şi credincios, prin parcursul expoziţional deosebit, să se poziţioneze mereu pe drumul spre cer, să aibă adică gândul la cele duhovniceşti. Accesul în incinta Muzeului Mitropolitan din Iaşi este gratuită, de marţi până sâmbătă, între orele 8:00-17:00. În afara acestui interval orar, accesul se face doar cu programare.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
12.3 ° C
14.2 °
10 °
85 %
2.2kmh
52 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...