spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTSinucidere oprită de negociatorul mascaților (video)

Sinucidere oprită de negociatorul mascaților (video)

O femeie a fost salvată in extremis de negociatorul de la trupele de „mascaţi”. În vârstă de 46 de ani, aceasta a ameninţat că se sinucide cu un cuţit. Incidentul şocant a avut loc într-o localitate din marginea municipiului Botoșani, după ce femeia a avut o ceartă puternică cu sora ei. La un moment dat, aceasta a intrat în casă, s-a încuiat pe dinăuntru şi a ameninţat că îşi va pune capăt zilelor cu ajutorul unui cuţit. Speriată, sora ei, în vârstă de 33 de ani, a sunat la 112 şi a cerut ajutorul poliţiei.

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Curtești au fost sunaţi de ambele femei, care aveau neînțelegeri privind dreptul de folosință a unei suprafețe de teren. Pentru că femeia care ameninţa că se sinucide s-a baricadat în casă, poliţiştii au cerut ajutorul negociatorului IPJ, care face parte din trupele speciale ale Poliţiei Botoșani.

„La fața locului a fost solicitată intervenția negociatorului din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, iar în urma discuțiilor purtate cu femeia de 46 de ani, aceasta a acceptat să coopereze cu polițiștii și să-i însoțească la o unitate medicală”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

Femeia a fost transportată la spital

Femeia a fost transportată la Urgenţe chiar cu autospeciala „mascaţilor”, iar după ce a fost supusă unor investigaţii sumare, aceasta a fost direcționată către Secţia de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgenţă pentru o evaluare de specialitate.

Polițiștii continuă verificările pentru stabilirea întregii situații de fapt și pentru luarea măsurilor care se vor impune, aceştia urmând să întocmească formularele de risc pentru a vedea dacă se impune emiterea vreunui de ordin de protecție, având în vedere că cele două femei locuiesc în aceeași casă şi ambele au sunat la 112, ameninţându-se una pe cealaltă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
18.8 ° C
18.9 °
18.6 °
53 %
4.6kmh
100 %
sâm
17 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...