spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTPersonalitățile Botoșaniului - Nicolae Leon

Personalitățile Botoșaniului – Nicolae Leon

Nicolae Leon (n. 15 aprilie 1862, Băiceni, județul Botoșani– d. 4 octombrie 1931, Iași) a fost un biolog român, profesor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Nicolae Leon a început, în 1881, studiile superioare de medicină la Iași pe care însă le părăsește pentru a studia științele naturale, înscriindu-se în 1884 la Universitatea din Jena, Germania, unde se specializează în zoologie sub influența puternicei personalități a lui Ernst Haeckel. A fost unul dintre principalii susținători ai teoriei evoluționismului în România.

Activitate științifică

A fost, între anii 1880-1889, profesor în învățământul mediu (Liceul Militar și Liceul Național din Iași, Liceul „Sf. Gheorghe” din București). Începând cu anul 1899 a devinit profesor titular la Catedra de zoologie medicală a Facultății de Medicină din Iași (facultatea făcând parte din universitatea ieșeană), post pe care l-a ocupat până în 1931. De asemenea, a fost decan al Facultății de Medicină și rector al Universității ieșene între anii 1918 și 1920 – 1921.

Nicolae Leon a avut ca principal domeniu de studiu parazitologia înființând primul laborator de parazitologie din țară și fiind primul profesor din România care a predat sistematic un curs de parazitologie. A fost interesat deopotrivă de parazitologia medicală, realizând primele cercetări epidemiologice privind malaria în România, cercetări ce au stat la baza planurilor de eradicare a acestei boli, dar și de cunoașterea insectelor dăunătoare agriculturii.

Fiind un bun entomolog, Nicolae Leon a studiat şi paraziţii plantelor, adunând un material imens, unic, din toată ţara. Rezultatele acestor studii s-au materializat în publicarea a două volume „Insectele vătămătoare din România” la Academia Română. Această lucrare a constituit baza teoretică a campaniilor pentru combaterea bolilor parazitare la cereale, arbori fructiferi, viţă de vie etc.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
75 %
1.5kmh
81 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...