spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTAsociație amendată de garda de mediu

Asociație amendată de garda de mediu

Caz incredibil petrecut în județ, unde o asociație a crescătorilor de animale a incendiat mai multe deșeuri după un control al comisarilor de mediu. Pentru gafa făcută, asociația cu pricina a fost amendată cu 50.000 de lei.

În fapt, comisarii de mediu au ajuns la începutul acestui an pe un teren din apropierea satului Ionășeni (comuna Trușești), administrat de o asociația a crescătorilor de animale, unde au găsit depozitări necontrolate de deșeuri. În urma controlului, comisarii de mediu au stabilit mai multe măsuri printre care interzicerea incendierii vegetației ierboase, stufărișurilor și miriștilor, salubrizarea terenului și prezentarea dovezilor că salubrizarea s-a făcut conform legii. Tot atunci, s-au stabilit și o serie de termene, astfel încât reprezentanții asociației să se poată conforma.

Surpriza a apărut însă săptămâna trecută, mai exact pe 28 martie a.c., când echipa de permanență din cadrul Gărzii de Mediu – Comisariatul Județean Botoșani a fost sesizată prin serviciul 112 despre un incendiu de vegetație și incendieri de deșeuri menajere în amestec cu resturi vegetale izbucnit în apropiere de Ionășeni. Când au ajuns la locul cu pricina, comisarii de mediu au realizat că incendiul fusese declanșat taman pe amplasamentul deținut de asociația crescătorilor de animale și pentru care se stabilise anterior măsuri de salubrizare, dar nu prin incendiere.

Așa se face că asociația a fost sancționată, atât pentru incendiul provocat, cât și pentru nerealizarea, în totalitate şi la termen, a măsurilor impuse prin actul de constatare după primul control.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
17.7 ° C
18.3 °
15.5 °
60 %
3.1kmh
4 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...