spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTGripa şi-a făcut apariţia şi la Botoșani

Gripa şi-a făcut apariţia şi la Botoșani

După două sezoane reci în care autorităţile sanitare nu au raportat niciun caz de gripă, mai ales datorită obligativităţii purtării măştii de protecţie în colectivităţi şi chiar pe stradă, de multe ori, acum au început să apară şi astfel de cazuri. Potrivit autorităţilor sanitare, într-una dintre situaţii este vorba despre o femeie din mediul rural, cu vârsta peste 65 de ani. Din fericire, aceasta nu a manifsestat simptome grave, însă medicii au decis să o ţină o perioadă sub supraveghere, după ce rezultatul la testul pentru gripă a venit pozitiv. „Pacienta nu a pus probleme din punct de vedere medical, dar s-a decis internarea ei pentru câteva zile pentru observare, din cauza vârstei şi a faptului că nu este vaccinată”, a spus medicul Monica Adăscăliţei, directorul executiv al DSP Botoșani.

Primele decese raportate de INSP

Institutul Naţional de Sănătate Publică a anunţat, luni, primele două decese confirmate cu virusul gripal, în sezonul 2021 – 2022. Este vorba despre o femeie de 78 de ani din Olt şi un bărbat de 58 de ani din Timiş. Niciunul dintre cei doi pacienţi nu era vaccinat împotriva gripei. Bărbatul avea condiţii medicale preexistente, dar nevaccinat anti-gripal. El a fost confirmat cu virus gripal tip A, subtip H3, iar decesul a survenit în 14.04.2022.

Femeia, în schimb, nu avea condiţii medicale preexistente cunoscute, însă nici ea nu era vaccinată. Pacienta a fost confirmată cu virus gripal tip A, subtip H3, iar duminică a decedat.

Gripa se transmite foarte uşor de la o persoană la alta şi poate duce la complicaţii. Specialiştii se tem că anul acesta efectele acestei boli vor fi agravate şi de noul coronavirus. Astfel, cea mai eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirii este vaccinarea.
De asemenea, măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare) sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii, şi în special prin gripă.

Tot mai mulţi botoşăneni se vaccinează împotriva gripei 

La începutul sezonului rece autorităţile sanitare au cerut un număr record de doze de vaccin gripal, mai mult decât dublul din 2019. Astfel, DSP a comandat pentru acest sezon rece aproape 55.000 de doze de vaccin gripal.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.2 ° C
14.4 °
12.2 °
83 %
0.5kmh
0 %
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...