spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTPoliţiştii locali iau măsuri cu persoanele fără adăpost

Poliţiştii locali iau măsuri cu persoanele fără adăpost

Patrula mobilă a Poliţiei Locale a ajuns, marţi dimineaţă, în zona Pacea din municipiul Botoşani, pentru a lua măsuri cu persoanele fără adăpost care şi-au amenajat un loc de odihnă chiar lângă gardul cimitirului. Oamenii au folosit mobilier, lenjerii de pat, perne şi diferite obiecte găsite la platformele pentru colectarea deşeurilor menajere. Având în vedere cele constatate, poliţiştii locali au solicitat sprijinul unei echipe de la societatea Urban Serv pentru a ridica deșeurile depozitate pe domeniul public. Persoanele fără adăpost au fost îndrumate spre Centrul Social din municipiu.

În următoarea perioadă, patrulele de la Poliţia Locală vor efectua controale tematice, pentru identificarea și îndepărtarea persoanelor fără adăpost, care îşi petrec timpul abandonând deșeuri, consumând alcool şi alimente pe domeniul public”, a transmis conducerea Poliţiei Locale.

Monitorizarea cimitirelor, cerută de viceprimarul Liviu Toma

Viceprimarul Liviu Toma, edil care coordonează activitatea Poliţiei Locale, a declarat că le-a transmis poliţiştilor locali şi reprezentanţilor Urban Serv să-şi intensifice activitatea în zona cimitirelor.

În această perioadă ajung în cimitire foarte mulţi botoşăneni pentru a curăţa mormintele rudelor plecate din această lume. Şi în noaptea de Înviere merg acolo mulţi botoşăneni să aprindă lumânări la morminte. Nu ne dorim ca botoşănenii să aibă probleme din cauza persoanelor fără adăpost, care stau la cimitire pentru a apela la mila publică. Aceste persoane pot fi cazate în Centrul Social şi domnul director Dorin Burlacu (directorul Direcţiei de Asistenţă Socială – n.r.) mi-a transmis că sunt locuri libere”, a declarat edilul.

Amenzi de peste 7.000 de lei

Potrivit datelor centralizate de conducerea Poliţiei Locale, în perioada 11 – 17 aprilie, poliţiştii din cadrul Serviciului Ordine Publică, Pază şi Bunuri au patrulat în zona parcurilor, terenurilor de joacă, pietonalelor, cimitirelor, Centrul Istoric, Parcul de Agrement Cornişa, dar şi în alte zone ale municipiului. S-a continuat activitatea de depistare şi identificare a persoanelor fără adăpost, în evidenţa instituţiei figurând, la această dată, 28 de persoane.

În aceeaşi perioadă, poliţiştii locali din cadrul acestui serviciu au aplicat 30 de sancţiuni contravenţionale, din care 22 cu amendă în valoare totală de 7.700 de lei şi opt cu avertisment scris. Sancţiunile au fost aplicate pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, respectiv provocare/participare la scandal, muzică dată la volum ridicat, injurii şi expresii jignitoare, consum de alcool.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.9 ° C
14.6 °
10 °
78 %
2.2kmh
86 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...