spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTExpoziție de grafică la Galeriile de Artă

Expoziție de grafică la Galeriile de Artă

Muzeul Județean Botoşani, prin Galeriile de Artă ,,Ștefan Luchianˮ Botoșani, găzduiește, în perioada 4 – 20 iunie, expoziția personală de grafică „CORNELIU DUMITRIU – șaizeci și opt”, eveniment expozițional organizat de City Gallery Botoșani. Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 4 iunie, de la ora ora 12.00, iar aceasta poate fi vizitată zilnic între orele 9,30 – 16,30

Artistul s-a născut la Rădăuți Prut, județul Botoșani, pe 1 iunie 1954 și a transformat pasiunea pentru frumos și culoare într-o adevărată artă, astfel că din anul 1994 a devenit membru al Uniunii artiștilor Plastici din România.

Timp de aproape trei decenii a participat la numeroase expoziții de grup în țară, dar și în Europa  (Veneția) și Statele Unite ale Americii (New York). Începând din 1980 a  avut numeroase expoziții personale, la Botoșani, București, Iași, Piatra-Neamț, precum și în Frankfurt (Germania) – 1998 și New York (SUA) – 2000.

Artist complet și complex, Corneliu Dumitriu cuprinde și surprinde în creațiile sale plastice, de pictură sau  de grafică, întregul univers al trăirilor și simțirilor umane, locuri dragi și lumi necunoscute.

Artist răsplătit cu numeroase premii

Pentru talentul său a fost distins cu Marele Premiu pentru Pictură al Galeriei Avanpost (1995, 1997, 2001), prestigiosul Premiu al Fundației Lascăr Viorel, la Bienala Națională de Pictură – 2004, Premiul III la Concursul Național de Artă Plastică Voronețiana, în 1994, Premiul I la Concursul Republican de Pictura în 1989, 1987, 1985, 1983, 1981, Marele Premiu, Studio 88 și Premiul I, Studio 87.

„Expoziția de grafică propusă acum este un prilej de reîntâlnire cu un artist care trăiește și exprimă arta la cote înalte, demne de cunoscut și înțeles”, au transmis organizatorii.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
18.8 ° C
18.9 °
18.6 °
53 %
4.6kmh
100 %
sâm
17 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...