spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTIncendiu violent în comuna Nicșeni

Incendiu violent în comuna Nicșeni

Un incendiu violent a cuprins astăzi casa unei familii din localitatea Dacia, comuna Nicșeni. Alarma a fost dată de vecini.

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Aceștia au constatat faptul că ardeau cu flacără și degajări mari de fum acoperișul casei, pe o suprafață de 130 m.p., dar și bunurile depozitate în cele două camere de la etajul 1 al clădirii.

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit, 15 pompieri militari și voluntari din Nicșeni, mai bine de patru ore. Intervenția a fost îngreunată de cantitatea mare de materiale combustibile care întreținea arderea. Pompierii au acționat rapid și au oprit propagarea flăcărilor la parterul clădirii. Aceștia au înlăturat și pericolul de explozie, fiind scoase patru butelii.

IMPORTANT

– verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grunzi, astereală etc.);

– curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;

– tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);

-îngrășați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

-păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
19.5 ° C
19.6 °
18.8 °
43 %
3.7kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...