spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTAlocația lunară de plasament s-a majorat cu circa o treime

Alocația lunară de plasament s-a majorat cu circa o treime

Guvernul României a majorat alocația de plasament la 1,808 indicatorul social de referință (ISR), respectiv 950 lei/lună pentru copilul normal și 1.425 lei/lună pentru copilul cu dizabilități. Astfel, începând cu luna iulie 2022, alocația lunară de plasament va fi de 950 de lei, față de 631 de lei cât a fost pană acum, respectiv, 1.425 de lei pentru copilul cu dizabilități, față de 945 de lei, cât a fost pană acum.

„La fel ca mai multe tipuri de ajutoare sociale, alocația lunară de plasament este raportată la indicatorul social de referință (ISR), acum stabilindu-se o altă valoare ce trebuie înmulțită cu ISR pentru a obține suma acordată sub forma alocației de plasament, respectiv 1,808, față de 1,2, cât a fost până acum”, se arată într-un comunicat de presă emis astăzi de Instituția Prefectului Județului Botoșani.

Alocația lunară de plasament este acordată, potrivit Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, pentru fiecare copil faţă de care s-a luat măsura plasamentului la o familie, persoană, asistent maternal, într-un serviciu de tip rezidențial al unui organism privat acreditat sau s-a instituit tutela, în condițiile legii, se acordă o alocaţie lunară de plasament, al cărui cuantum este reprezentat de multiplicarea indicatorului social de referinţă cu 1,808.

Ordonanța de Urgență nr. 95/2022 care reglementează creșterea alocației de plasament a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 647/29 iunie 2022. Nivelul alocației de plasament prevăzută de art. 128 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, republicată, astfel cum este modificat prin Ordonanța de Urgență nr. 95/2022, se acordă începând cu luna următoare intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
75 %
1.5kmh
81 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...