spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTLemn fără documente confiscat. Polițiștii au aplicat și amenzi

Lemn fără documente confiscat. Polițiștii au aplicat și amenzi

Polițiștii au aplicat ieri sancțiuni pentru afaceri ilegale cu lemne. Astfel, joi, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și cei din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Suceava au efectuat verificări pe linia respectării normelor legale în domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos, la un punct de lucru din comuna Ungureni.

În urma activităților desfășurate s-a constatat faptul că în perioada ianuarie – iunie 2022, agentul economic nu a întocmit documente legale pentru cantitatea de peste 34 metri cubi de material lemnos, expediată de la punctul de lucru.

Polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 15.000 de lei, totodată fiind confiscat echivalentul valoric al cantitatății de 34, 66 metri, respectiv peste 30.000 de lei.

Marfă confiscată de oamenii legii

Tot joi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au oprit pentru control, pe Drumul Comunal D.C. 78, în comuna Hilișeu Horia, o autoutilitară care transporta material lemnos, condusă de un tânăr de 30 de ani, din județul Suceava.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că tânărul transporta cantitatea de 2 metri cubi de material lemnos, fără a deține documente legale de proveniență.

Tânărul a fost sancționat contravențional, iar cantitatea de material lemnos pe care o transporta a fost supusă confiscării.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.9 ° C
15.6 °
12.2 °
65 %
0.5kmh
100 %
sâm
12 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
19 °
mie
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...