spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTBărbat ajuns la spital din cauza unui contor electric

Bărbat ajuns la spital din cauza unui contor electric

Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave după ce a încercat să schimbe un contor. Acesta lucrează la o firma de profil, dar tot s-a electrocutat.

Incidentul a avut loc în weekend, când bărbatul încerca să schimbe un contor electric. Nu este clar dacă acesta era în timpul serviciului sau făcea un serviciu cuiva în timpul liber, însă, la un moment dat, contorul a făcut un arc electric, după ce bărbatul nu s-a asigurat suficient în prealabil. Acesta a fost prins de arcul electric, fiindu-i afectate mâinile şi faţa, după care a fost aruncat la pământ. Persoana cu care era l-a adus la Urgențe cu o maşină personală, acesta fiind preluat imediat de cadrele medicale.

„Pacientul a fost internat pe compartimentul arşi cu arsură electrică la nivel facial, latero-cervical drept, umăr drept şi mâini bilateral. A fost stabilizat în Urgențe şi toaletate rănile”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.

Cazul a fost raportat şi poliţiei, urmând să se stabilească dacă a fost vorba sau nu despre un accident de muncă.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
17 ° C
19.8 °
16.6 °
44 %
5.2kmh
27 %
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...