spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTCurs de cusut ii, organizat de Centrul de Creație (video)

Curs de cusut ii, organizat de Centrul de Creație (video)

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale vine în fața iubitorilor portului popular cu o propunere inedită. Instituția organizează un curs de cusut cămăși tradiționale. Iustina Irimia Cenușă, directorul CJCPCT, a declarat că acest proiect este derulat în colaborare cu Celina Gherghelaș, interpretă de folclor, dar și un om pasionat de tainele cusutului, care s-a alăturat imediat inițiativei.

Am decis să ne întâlnim în cadrul unor mini șezători de cusut, în cadrul cărora le invităm pe doamne și domnișoare și nu neapărat, chiar și pe domni, dacă vor să deslușească din tainele cusutului, aici, la Centrul Creației, unde, din luna septembrie, va începe acest curs”, a mai precizat Iustina Irimia Cenușă.

Persoanele doritoare să participe la aceste mini șezători se pot înscrie până pe 31 august. „Ne-am propus să vorbim despre cămașa tradițională, să învățăm și particularitățile cămășii noastre, din zona Botoșanilor, cămașa cu altiță, cu un creț. Vom vorbi de croi, vorbim de ornamente specifice nouă”, a precizat Daliana Bejan, referent etnografie în cadrul Compartimentului artă populară artizanală și meșteșuguri tradiționale.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
75 %
1.5kmh
81 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...