spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTȘase școli botoșănene au fost incluse în programul Masă caldă pentru elevi

Șase școli botoșănene au fost incluse în programul Masă caldă pentru elevi

Numărul școlilor incluse în programul Masă caldă pentru elevi a fost dublat. Astfel, la nivel naţional au fost incluse 300 de unități de învățământ, față de 150 în anul școlar 2021 – 2022. La nivelul județului Botoșani, pe lângă cele trei unități incluse în program de câțiva ani, respectiv Liceul cu Program Sportiv, Liceul Plopenii Mari – Ungureni și Școala Gimnazială nr.1 Hudești, au mai fost incluse Școala Gimnazială nr.1 Ungureni, Școala Gimnazială “Tiberiu Crudu” Tudora și Școala Gimnazială nr.1 Orășeni Deal.

La nivelul județului sunt 3.357 de elevi beneficiari, dar asta nu înseamnă că elevii vor primi suplimentul alimentar sau o masă caldă, în valoare de 15 lei de beneficiar pe zi, chiar din prima zi de școală. Acest program a întâmpinat în fiecare an probleme, fie din cauză că au fost publicate foarte târziu normele de aplicare ale ordonanței prin care sunt aprobate școlile beneficiare, fie din cauza contestațiilor depuse în urma licitațiilor. O altă problemă, semnalată chiar de Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a fost aceea că programul nu a fost atractiv pentru firme, mai ales în cazul școlilor cu un număr redus de elevi.

Ordonanța de urgență privind aprobarea continuării programului pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 300 de unități de învățământ a fost publicată în Monitorul Oficial pe 30 iunie 2022.

Finanțarea programului-pilot este asigurată din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul UAT-urilor. Pentru anul 2022 a fost alocată suma de 147.000.000 de lei, iar pentru 2023, suma de 207.900.000 de lei.

Normele metodologice vor fi aprobate săptămâna viitoare

Astăzi, 31 august, în ședința de Guvern, au fost prezentate mai multe acte normative care vizează educația, inclusiv acest program național.

Deci, avem semnat ordinul de ministru cu lista celor 300 de școli, avem prezentată hotărârea de guvern cu normele de aplicare și avem ordonanța de urgență pentru extinderea cu încă 50 de școli, în primă lectură, care se va aproba săptămâna viitoare, după ce va primi toate avizele. Aceasta este o măsură importantă pentru accesul la educație al copiilor din zonele dezavantajate din mediul rural și nu numai. Masa caldă face diferența pentru mulți dintre părinți, între a-și trimite și a nu-și trimite copilul la școală… Am crescut și alocația zilnică de la 10 la 15 lei, pentru a preîntâmpina acele situații în care tarifele de 10 lei nu au fost suficiente pentru a genera atractivitate în rândul operatorilor economici, mai ales în contextul scumpirilor”, a declarat ministrul Educației, astăzi, după ședința de Guvern.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
18.8 ° C
18.9 °
18.6 °
53 %
4.6kmh
100 %
sâm
17 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...