spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTMăsuri speciale luate într-o comună din județ. Jandarmii, polițiștii și pompierii vor...

Măsuri speciale luate într-o comună din județ. Jandarmii, polițiștii și pompierii vor fi în alertă

Joi, 15 septembrie, jandarmii botoșăneni, împreună cu efective de poliție și pompieri, vor asigura ordinea și siguranța publică la resfințirea bisericii Sfântul Nicolae din comuna Hlipiceni și la pelerinajul la moaștele Sfântului Nicolae.

„Având în vedere numărul mare de participanți estimat de către organizatori, Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani va aloca efectivele necesare în vederea desfășurării în condiții de normalitate a manifestărilor religioase și gestionarea grupurilor de pelerini sosiți din afara județului, dispozitivul de misiune urmând a fi adaptat la dinamica evenimentului”, a precizat Dan Izotov, purtător de cuvânt în cadrul IJJ Botoșani.

Politiștii din cadrul Serviciului Rutier și Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni vor lua măsurile necesare pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale și a cauzelor generatoare de accidente rutiere în zonă. Astfel, în vederea evitării unor incidente, drumurile publice din proximitatea lăcașului de cult vor fi închise circulației. Polițiștii rutieri vor dirija traficul auto către arterele deschise circulației, precum și către locurile în care s-au amenajat parcări, pe peronul gării din Todireni, respectiv pe drumul comunal D.C. 38. De asemenea, traficul rutier de pe drumul județean D.J. 282, ruta Todireni – Răuseni, va fi deviat pe itinerariul Todireni – Albești – Tudor Vladimirescu – Ringhilești – Călărași – Răuseni.

Pompierii botoșăneni vor fi la datorie, pregătiți să intervină, la nevoie, pentru stingerea unor eventuale incendii, cu o autospecială cu apă și spumă, precum și pentru acordarea asistenței de specialitate în cazul unor urgențe medicale, prin echipajul SMURD prezent în apropierea bisericii. Voluntarii din cadrul Patriarhiei Române și Primăriei comunei Hlipiceni își vor aduce aportul prin îndrumarea credincioșilor pe timpul desfășurării slujbei de resfințire și a liturghiei, iar ulterior către spațiile de servire a mesei și locurile de distribuire a pachetelor.

„Scopul prezenței forțelor de ordine, cu efective mărite, la acest eveniment, este unul preventiv. Recomandăm participanților să respecte regulile de conviețuire socială, măsurile stabilite de organizatori, indicațiile forțelor de ordine și regulile de circulație, pentru a evita să fie implicați în evenimente nedorite, iar în cazul sesizării unor fapte de natură penală sau contravențională să apeleze cu încredere, în scurt timp, la cel mai apropiat polițist sau jandarm”, a adăugat Dan Izotov.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
23.7 ° C
23.8 °
22.7 °
33 %
3.1kmh
92 %
joi
23 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...