joi, mai 9, 2024
AcasăLocal BTIstorii vechi din Botoșani - Hlipiceni (satele Victoria și Dragalina)

Istorii vechi din Botoșani – Hlipiceni (satele Victoria și Dragalina)

Celelalte două sate ale comunei, Victoria și Dragalina, sunt sate nou apărute, consecințe ale aplicării legii agrare din 1921. Numele ambelor sate este legat de războiul de reîntregire a neamului, care le-a adus țăranilor și promisa împroprietărire: victoria idealului de unire a tuturor românilor într-un singur stat, respectiv numele generalului-erou Ioan Dragalina, mort în urma confruntărilor militare din Valea Jiului, din anul 1916. Ambele sate au fost populate cu așa-numiții coloniști, țărani fără pământ din satele învecinate. Astfel, satul Victoria a fost înființat de către coloniștii veniți mai ales din Hlipiceni, dar și din satele învecinate, împroprietăriți pe moșia Todireni, din pământurile Epitropiei Sf. Spiridon. În noiembrie 1922, cu ocazia parcelării și punerii în posesie, sunt menționați 620 de locuitori fondatori ai satului Victoria. Autoritățile locale au luat în calcul înființarea unor instituții indispensabile localității, precum școală, biserică, primărie, jandarmerie, serviciu sanitar, bancă populară, piață publică etc. În 1925, noul sat era menționat la comuna Slobozia-Hlipiceni, în 1929 trece la comuna Todireni, pentru ca din 1932 să revină la comuna în care se află și astăzi, Hlipiceni. Cât despre satul Dragalina, la 14 octombrie 1927 s-a centralizat o situație cu țăranii îndreptățiți a fi împroprietăriți, printre ei numărându-se 121 de coloniști veniți din comuna vecină, Călărași și care se stabiliseră în vatra noului sat de pe moșia Todireni, sat numit Dragalina. La fel ca în cazul satului Victoria, Dragalina este menționat în 1926 la comuna Slobozia-Hlipiceni, în 1929 trece la comuna Todireni, pentru ca din 1932 să revină la comuna în care se află și astăzi, Hlipiceni. O ultimă precizare se referă la moșia Odaia Veche, unde se afla depozitul de remontă din Flămânzi, moșie având o suprafață de 1300 ha. Satul Odaia Veche este arondat, din 1942, comunei Hlipiceni, trecând împreună cu aceasta la raionul Trușești. Din 1956, satul Odaia Veche este înglobat în satul Hlipiceni.

 

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.2 ° C
11.6 °
9.9 °
80 %
0.7kmh
100 %
joi
17 °
vin
20 °
sâm
19 °
Dum
18 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a înghesuit lumea la stadion la ultimul meci. Să sperăm că o să mai avem la ce ne înghesui.

EDITORIAL

…îl semnează recent unul dintre botoșănenii ce n-au încetat să caute, să cerceteze, să găsească, să îmbogățească amintirea mereu neodihnită a Luceafărului. Acesta se...

EPIGRAMA ZILEI

Norodul fiind absent, Tagma hulită de tine Are conturile pline Și-o găsești în ... Parlament!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...