spot_img
marți, mai 7, 2024
AcasăLocal BTFlorin Țurcanu rămâne cu locuinţa primită drept şpagă

Florin Țurcanu rămâne cu locuinţa primită drept şpagă

Florin Țurcanu, fostul președinte al Consiliului Județean Botoşani, a fost condamnat definitiv, vineri, la închisoare cu executare pentru spălare de bani. Sentința dispusă de Curtea de Apel Suceava în cazul fostului președinte al Consiliului Județean Botoșani, Florin Țurcanu, are și alte implicații.

Astfel, pe lângă condamnarea dispusă de doi ani și șase luni de închisoare în regim de detenție, magistrații au decis și confiscarea sumei de 186.873,12 lei, adică echivalentul a circa 37.000 de euro. Suma reprezintă în fapt contravaloarea casei din Aleea Pajiștei, construită de omul de afaceri Marcel Bârsan, în schimbul traficului de influență. Suma este mai mică față de valoarea dispusă inițial de Tribunalul Botoșani, respectiv 260.306,16 lei, pentru că în timpul apelului a avut loc o contraexpertiză, iar valoarea a fost diminuată cu 73.433,04 lei.

Ţurcanu rămâne cu locuinţa

În baza deciziei Curții de Apel Suceava de vineri, 9 decembrie a.c., Biroul de executări penale a Tribunalului Botoșani va demara și procedura de confiscare a banilor. Prin urmare, suma ar urma să fie confiscată din conturile bancare ale lui Florin Țurcanu.

În timpul procesului, acesta afirmase că a depus chiar într-un cont contravaloarea casei invocată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, tocmai pentru ca, în situația în care va pierde procesul, suma să fie la dispoziția statului. Deocamdată, nu se știe dacă acel cont a fost pus și la dispoziția instanței. Pentru orice eventualitate, Curtea de Apel Suceava a dispus, tot prin sentința de vineri, instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând lui Florin Țurcanu până la limita sumei de 186.873,12 lei. Prin urmare, dacă suma există în cont, Biroul de executări penale a Tribunalului Botoșani va confisca banii în cel mai scurt timp.

Altfel spus, Florin Țurcanu va rămâne cu casa construită de Marcel Bîrsan, dar va rămâne fără cei aproape 37.000 de euro. De altfel, magistrații suceveni au ridicat deja sechestrul asigurator instituit în 2016 asupra casei din Aleea Pajiștei, care a fost construită pe numele socrului lui Florin Țurcanu, și a dispus instituire noului sechestru pe conturile și bunurile fostului președinte al CJ până la recuperarea fizică a banilor. Doar în situația în care banii nu există în conturi, instanța ar putea trece la executarea silită și valorificarea altor bunuri.

Instanţa îl scoate temporar din politică pe Florin Ţurcanu

Decizia Curții de Apel Suceava îl va scoate însă din politică pe Florin Țurcanu, dar tot pe un termen limitat. Asta pentru că, potrivit deciziei magistraților suceveni, fostului președinte al CJ i s-a interzis dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice și dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat cât timp execută pedeapsa. Asta ca nu cumva el să candideze inclusiv din spatele gratiilor pentru o anumită funcție.

Totodată, judecătorii au aplicat și o pedeapsă complementară, adică interdicția acelorași drepturi (n.r. – de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi interdicția de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de doi ani, după ispășirea pedepsei, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

Prin urmare, chiar dacă va fi eliberat condiționat, el nu va mai avea voie să figureze pe listele vreunei formațiuni politice timp de doi ani. Altfel spus, hotărârea îi interzice dreptul de a candida la alegerile din 2024.

Casă cerută pentru câştigarea unor licitaţii 

Fost președinte al CJ Botoșani în perioada 2012 – 2015, Florin Țurcanu a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru trafic de influență și spălare de bani pe motiv că în perioada 2013 – 2014, acesta i-ar fi solicitat omului de afaceri Marcel Bîrsan, care administra societatea Cornell’s Floor SRL, să-i construiască o casă la marginea municipiului Botoşani, pe numele socrului său, promiţându-i în schimb că va interveni pe lângă angajaţii CJ şi o serie de primari aşa încât firmele lui să câştige o serie de licitaţii.

Casa ar fi fost ridicată pe numele socrului lui Țurcanu, Aristomel Anușca, prin intermediul unei firme paravan.

Fapta de trafic de influenţă s-a prescris 

În primă fază, Florin Țurcanu a fost găsit vinovat la ambele capete de acuzare și condamnat de Tribunalul Botoșani la trei ani și șase luni închisoare cu executare.

În apel, însă, Curtea Constituțională a decis că în perioada 2018 – 2022 prescripția specială a faptelor nu a funcționat și prin urmare termenul de prescripție nu se mai calculează de la data întocmirii rechizitoriului de către procurori, ci de la data comiterii faptelor.

Cum traficul de influență a avut loc în 2014, iar infracțiunea era condamnată prin Codul penal cu închisoare de până la 7 ani, termenul de prescripție pentru acest gen de fapte era de 8 ani. Matematic vorbind, este vorba de 2014 (anul comiterii faptei), la care se adaugă 8 ani (termenul de prescripție), rezultă 2022. Prin urmare, prescrierea a intervenit chiar anul acesta, când dosarul era pe rolul Curții de Apel Suceava. Așa se explică de ce magistrații suceveni au dispus încetarea procesului penal pentru trafic de influență și l-a condamnat doar pentru spălare de bani. De altfel, așa se explică și diferența dintre pedeapsă dictată de Tribunalul Botoșani și cea dispusă Curtea de Apel Suceava.

Pedeapsă mai blândă pentru Florin Ţurcanu după tergiversarea dosarului 

Punând în balanță ce s-a întâmplat în proces și conjunctura în care a venit condamnarea, se poate spune că Florin Țurcanu a scăpat cu o pedeapsă mai blândă din două motive. Primul ar fi tergiversarea dosarului. Astfel, procesul lui Florin Țurcanu a început în primăvara lui 2016 și s-a terminat în toamna lui 2022.

Sunt mai bine de șase ani în care au fost administrate mai multe probe și au fost audiate mai multe persoane. Dar nu trebuie uitat faptul că la Tribunalul Botoșani sentința a venit abia din partea celui de-al treilea judecător pentru că primii doi magistrați care au primit dosarul, Aurel Liviu Dicu și Dorica Țurcanu, s-au pensionat chiar în timpul procesului. Astfel, prima hotărâre de condamnare a venit abia în ianuarie 2020, sentința fiind dispusă de judecătorul Mihaela Mihalache, care a preluat dosarul în mai 2018. Prin urmare, primii doi ani de judecată s-au pierdut în van.

A urmat apoi apelul, iar din cauza pandemiei de Covid-19, a contraexpertizei și pentru că s-a admis și reaudierea unor matori, procesul de la Suceava s-a întins până în toamna acestui an, când a intervenit prescripția pentru traficul de influență.

Doi ani pierduţi după pensionarea magistraţilor 

Dând timpul înapoi cu primii doi ani pierduți ca urmare a pensionării magistraților, rezultă că sentința definitivă ar fi putut fi pronunțată în 2020, când ar fi existat posibilitatea ca Țurcanu să fi rămas cu pedeapsa mai mare, implicit pentru traficul de influență.

Pe de altă parte, nu se poate uita de decizia Curții Constituționale, care a salvat până acum sute de infractori. Astfel, dacă magistrații Curții Constituționale nu ar fi decis că prescripția specială nu a funcționat în perioada 2018 – 2022, termenul de prescriere a faptelor s-ar fi calculat de la data întocmirii rechizitoriului de către procurori, adică aprilie 2016.

Adunând termenul de 8 ani în cazul traficului de influență, rezultă că, fără decizia CCR, Florin Țurcanu putea fi condamnat pentru ambele fapte chiar dacă procesul se prelungea până în aprilie 2024. Prin urmare, chiar dacă tergiversarea dosarului ar fi fost o strategie pusă la cale de apărare, o singură întrebare ridică cele mai multe semne de întrebare – de ce primii magistrați care au preluat cazul Țurcanu nu au dorit să se pensioneze după soluționarea dosarului (n.r. – așa cum a procedat cel de-al treilea judecător care s-a pensionat la numai două zile de la pronunțarea sentinței), știind că pensionarea lor în timpul procesului va atrage reluarea procedurilor de la început.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
17.9 ° C
19.6 °
17.8 °
63 %
4.9kmh
100 %
mar
17 °
mie
15 °
joi
18 °
vin
21 °
sâm
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Bine că începe campania și trebuie să strângă corturile că cine știe cum ajunge săracul om.

EDITORIAL

Suntem în campanie electorală și mesajele curg gârlă din toate părțile. Problema e că sunt cam lipsite de substanță, din categoria „am marcat și...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...