spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăLocal BTAlexia are nevoie de ajutorul tuturor. Fata cu braţele amputate are nevoie...

Alexia are nevoie de ajutorul tuturor. Fata cu braţele amputate are nevoie de sânge (video)

Familia şi apropiaţii minorei rănite cel mai grav în accidentul cumplit de la Paşcani apelează la toţi oamenii cu suflet.

Copila este supusă unei operaţii maraton la Iaşi, în încercarea disperată a medicilor ca fata să nu îşi pardă braţele. „Dragi prieteni, după cum ştiti, în noaptea de vineri spre sâmbătă, a avut loc un cumplit accident în care au fost implicaţi mai mulţi copii, dintre care cu situaţia cea mai gravă este Alexia Tudose, care în acest moment alături de medicii spitalului Sf. Maria din laşi luptă să nu-şi piardă ambele braţe. În acest moment este nevoie de cât mai mult sânge şi de aceea vă rog din suflet să fim alături de micuţa Alexia şi să ne adunăm în număr cât mai mare la Centrul de Transfuzii din municipiul Botoşani, începând de luni 19.12.2022, între orele 9:00 şi 12:00”, este apelul făcut de apropiaţi pentru micuţă, dar şi pentru ceilalţi răniţi în accident.

Criterii pentru a putea dona sânge

Pentru a putea dona sânge și astfel pentru a salva o viață, este nevoie de anumite condiții, după cum urmează:

– vârsta cuprinsă în intervalul 18-47 ani;
– greutate peste 60Kg;
– puls regulat, 60 -100 bătăi/minut;
– tensiune arterială sistolică între 120 şi 150 mmHg;
– să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenții chirurgicale;
– femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală, a alăptării;
– să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puțin 48 de ore înaintea donării;
– să nu fii sub tratament pentru diferite afecțiuni: hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine;
– să nu fi donat în ultimele 90 de zile cu respectarea strictă a unui interval de 90 de zile între donări.

Drepturile donatorului:

– să primești rezultatele testelor efectuate pe sângele recoltat: RH; grupa sangvină; Hepatita B, C; HIV(SIDA); HTLV (leucemie); VDRL (siffilis); ALT (probe hepatice). Acestea sunt confidențiale;
– o zi liberă de la locul de muncă (în cazul angajaților cu carte de muncă) sau o zi scutire de frecvență pentru elevi, studenți și militari, în ziua donării;
– alocație de hrană sub forma tichetelor de masă;
– să fii informat asupra motivelor excluderii tale de la donare.

Donatorii nu trebuie să aibă sau să fi avut următoarele boli: hepatită (de orice tip); TBC; sifilis; malarie; epilepsie și alte boli neurologice; boli psihice; bruceloza; ulcer; diabet zaharat; boli de inimă; boli de piele: psoriazis, vitiligo; miopie forte peste (-) 6 dioptrii sau cancer.

De asemenea, înainte de a dona sânge, nu trebuie să nu fumați înainte și după donare cu o oră, donatorul trebuie să fie odihnit, iar dimineața, înainte de recoltare, donatorul poate consuma o cană cu ceai și un mic dejun puțin consistent, legume, fructe.

MONITORUL VIDEO: „Un astfel de caz, cu ambele brațe amputate, nu a mai fost în ultimii zece ani”

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
8.7 ° C
12.7 °
7.8 °
70 %
2.4kmh
23 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...