spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BTPeste 400 de polițiști vor fi mobilizați în perioada sărbătorilor de iarnă

Peste 400 de polițiști vor fi mobilizați în perioada sărbătorilor de iarnă

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani a dispus mai multe măsuri pentru asigurarea ordinii publice în perioada sărbătorilor de iarnă. Prin urmare, polițiștii vor fi prezenți cu efective mărite pe principalele artere de circulație, dar și în zonele cele mai aglomerate.

Începând de vineri, 23 decembrie și până luni, la nivelul județului, vor acționa peste 400 de polițiști, împreună cu reprezentanți ai celorlalte instituții ale Ministerului Afacerilor Interne. Aceștia își vor concentra eforturile pe acțiunile de prevenire a oricăror fapte antisociale, fiind în același timp pregătiți să intervină în sprijinul cetățenilor, în caz de nevoie.

„Facem apel către cetățeni să respecte regulile de conviețuire socială, drepturile și libertățile celorlalți și nu în ultimul rând, forțele de ordine și autoritatea pe care o reprezintă. În caz contrar, nu vom ezita să luăm, cele mai drastice măsuri prevăzute de lege, față de persoanele care o încalcă. Toate activitățile desfășurate de polițiști au scopul de a proteja cetățenii împotriva fenomenului infracțional de orice natură – economic, silvic, contra patrimoniului, contra persoanei etc. Mulțumim celor care înțeleg misiunea noastră și se conformează normelor legale”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
23.7 ° C
24.3 °
23.6 °
37 %
2.5kmh
8 %
Dum
21 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
13 °
joi
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...