spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTAcuzat de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, un polițist a scăpat...

Acuzat de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, un polițist a scăpat de pedeapsă

Trimis în judecată pentru abuz în serviciu, un polițist din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani a scăpat de pedeapsă. Asta pentru că între timp faptele s-au prescris. Sentința definitivă a fost pronunțată miercuri de Curtea de Apel Suceava, după un proces care a durat șapte ani și jumătate, faptele reţinute în sarcina poliţistului petrecându-se în vara lui 2012.

Agent de poliţie judiciară, Viorel Ilaş a fost trimis în boxa acuzaţilor de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, în urma unei achete iniţiată la plângerea unor botoşăneni. Astfel, potrivit rechizitoriului, pe parcursul lunilor iulie-octombrie 2012, poliţistul şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu, urmărind să nu antreneze răspunderea penală a fiului său şi a unui nepot, implicaţi într-un furt de aproape 8.500 de lei.

Totodată, în timp ce investiga alte furturi, acesta ar fi aflat cine sunt autorii, dar a tergiversat cercetările prin întocmirea defectuoasă a unor acte procedurale, cei suspectaţi de comiterea infracţiunilor fiind feriţi astfel de punerea sub urmărire penală şi implicit de trimiterea în judecată. Din cauza întârzierii în soluţionarea anchetelor, cei păgubiţi au sesizat atât conducerea Poliţiei municipiului dar şi Parchetul de pe lângă Tribunal, agentul fiind pus sub urmărire penală.

Polițistul se declară nevinovat

Suspendat din funcţie şi pus la dispoziţie în urma izbucnirii scandalului, Viorel Ilaş s-a declarat, însă, nevinovat şi a respins acuzaţiile procurorilor. Cu toate acestea, el a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță la doi ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pentru abuz în serviciu. Hotărârea Judecătoriei Botoșani a fost atacată cu apel, iar astăzi magistrații suceveni au dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Viorel Ilaş a intrat în poliţie în ianuarie 2007, prin angajare directă, în urma unui concurs organizat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean, postul fiind dedicat reprezentanţilor etniei romilor. Cunoscător al limbii romanes, Ilaş participa la anchetele în care erau implicaţi membri ai etniei romilor, dar şi în cercetarea infracţiunilor petrecute în cadrul comunităţii.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.9 ° C
14.6 °
10 °
78 %
2.2kmh
86 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...