vineri, mai 17, 2024
AcasăLocal BTZilele Porților Deschise, marcată la subunitățile ISU din Botoșani, Dorohoi, Săveni și...

Zilele Porților Deschise, marcată la subunitățile ISU din Botoșani, Dorohoi, Săveni și Ștefănești

În perioada 27 februarie – 03 martie, între orele 09:00 – 15:00, subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Botoșani, Dorohoi, Ștefănești și Săveni, își vor deschide porțile pentru toți cei care își doresc să afle cu ce se ocupă salvatorii militari.

Botoșănenii vor avea ocazia să vadă îndeaproape autospecialele folosite în misiunile operative și vor primi informații utile cu privire la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni situațiile de urgență.

Activitățile se vor desfășura în aer liber, la următoarele sedii:
– Detașamentul de Pompieri Botoșani, din strada Uzinei nr. 3;
– Detașamentul de Pompieri Dorohoi, din strada Dumbrava Roșie, nr.2;
– Stația de Pompieri Săveni, din strada Nicolae Iorga, nr.5;
– Garda de Intervenție Ștefănești, din strada Nicolae Iorga, nr.16.
În situația în care copiii vor fi însoțiți de cadre didactice, accesul se va realiza în mod organizat, pe baza unui tabel nominal al fiecărei clase în parte, întocmit în prealabil.
Evenimentul „Ziua Porților Deschise” va fi derulat de ISU Botoșani în contextul sărbătoririi Zilei Protecției Civile din România. Vă reamintim că, pentru marcarea acestui moment, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență organizează, la nivel național, o serie de activități menite să dezvolte comportamentul preventiv.
Sub sloganul „Împreună mai pregătiți”, în perioada 25 februarie – 04 martie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani va desfășura mai multe acțiuni de informare și educare preventivă. Astfel, botoșănenii interesați se pot familiariza cu măsurile și regulile de comportare ce trebuie adoptate în cazul producerii unor situații de urgență.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
10 ° C
10.6 °
9.3 °
82 %
1.6kmh
39 %
vin
19 °
sâm
12 °
Dum
20 °
lun
23 °
mar
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Noroc că l-au băgat la bulău pe Dragnea și a unit Iohannis partidele, că era festival și în centru, dar cu altfel de muzică.

EDITORIAL

Vești „bune” pentru învățământul românesc. Săptămâna aceasta trebuia să intre în tipografii „Broșura pentru admiterea în liceu”, un document cât se poate de util...

EPIGRAMA ZILEI

Am înțeles din ce pricini Marea deloc nu le priește : El să n-audă de rechini Iar dumneaei, de … pește! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...