Doi concubini acuzați că au dat foc în scop de răzbunare unei locuințe din municipiul Botoșani au fost condamnați la închisoare cu suspendare pentru distrugere și respectiv complicitate la distrugere prin incendiere.
Redirecționează 20% din impozitul pe profit al companiei.
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat.
Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro
*Baza legală poate fi consultată AICI.
Nicoleta Maria Agafiței și concubinul ei Anton Rusu au fost condamnați la câte trei ani de închisoare și vor fi supuși unor termene de supraveghere. Sentința definitivă a fost pronunțată ieri, după ce Curtea de Apel Suceava a admis apelul procurorilor și a majorat cu un an pedepsele celor doi, față de condamnările inițiale dispuse de instanța de fond.
Scandal pornit după blesteme pe facebook
Potrivit documentelor aflate la dosar, întreg scandalul a izbucnit într-o familie din Botoșani, după o serie de blesteme postate pe Facebook de o mătușă a celor doi incendiatori. Cearta dintre rude plecase de la moștenirea unui imobil, iar conflictul s-a amplificat. Un prim episod mai violent a avut loc pe 22 iulie, când proprietara apartamentului ce avea să fie incendiat s-a trezit în locuință cu sora sa, care avea într-o mână un cuțit și în cealaltă un electroșoc, cu care i-a amenințat pe cei din casă cu acte de violență, după care a distrus prin înțepare anvelopele de la autoturismul familiei, parcat în fața imobilului.
Două ore mai târziu, alte două rude au dat buza în apartament tot pe fondul disputei de la moștenire. De frica unor violențe, femeia și-a luat fiicele și a plecat la mama ei, doar că cearta a continuat în mediul online, prin transmisii live pe contul de Facebook, folosindu-se blesteme în limba rromani.
Inițial, la insistențele rudelor, Nicoleta Maria Agafiței a ignorat blestemele, după care a decis să se răzbune. A mers la apartamentul mătușii sale, situat la parterul unui bloc de pe strada Săvenilor, iar cu un spray cu vopsea de culoare neagră a scris pe pereții exteriori mai multe nume și porecle ale unor bărbați cu care mătușa sa a avut relații în trecut, în semn de înjosire. Doar că lucrurile nu s-au oprit aici.
Fapte recunoscute în instanţă
Aproape de miezul nopții, tânăra și-a luat concubinul, au mers la o benzinărie, de unde au cumpărat cinci litri de benzină, apoi au oprit la o farmacie și au cumpărat mănuși, iar câteva minute mai târziu au ajuns din nou la apartamentul mătușii, pe care l-au incendiat. Focul a fost stins cu ajutorul pompierilor, iar la fața locului au ajuns și polițiștii.
În urma investigațiilor, anchetatorii au reușit să stabilească întregul fir al evenimentelor, au vizionat mai multe imagini surprinse de camerele de supraveghere din zona apartamentului incendiat, dar și de la benzinărie și farmacia de la care au fost cumpărate mănușile. Totodată, au fost audiați mai mulți martori, iar în final cei doi concubini au fost arestați.
Odată ce dosarul a ajuns în instanță, cuplul a recunoscut faptele și a regretat cele întâmplate. Așa se explică de ce pedepsele au fost cu suspendare. Procurorii au considerat condamnările prea mici și au făcut apel. De aceea dosarul a ajuns la final la Curtea de Apel Suceava.