spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTAcuzații grave după o dispută cu toporul de la un teren

Acuzații grave după o dispută cu toporul de la un teren

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani au dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a unui bărbat din comuna Leorda, cercetat pentru tentativă de omor. Potrivit anchetatorilor, agresiunea ar fi avut loc în urmă cu mai bine de cinci ani, pe un câmp de la marginea localității, când bărbatul, Mihai Cristinel Turculeț, în vârstă de 49 de ani, din comuna Leorda, ar fi avut o dispută cu victima de la un teren.

„S-a reținut că, în ziua de 16 august 2017, în jurul orei 16.30, în timp ce se afla pe tarlaua <<Lipoveni>> din extravilanul comunei Leorda, pe fondul unor relații tensionate, legate de neînțelegeri privind limitele de proprietate ale terenurilor deținute, inculpatul a lovit cu muchia unui topor peste cap şi corp persoana vătămată G.I.M., cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora a necesitat 14-15 zile de îngrijiri medicale”, au menționat procurorii.

Dosarul a fost înaintat spre soluționare Tribunalului Botoșani, însă, până la pronunțarea unei sentințe definitive, bărbatul va beneficia de prezumția de nevinovăție, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare reprezentând doar o etapă a procesului penal.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
15.3 ° C
17.6 °
15 °
59 %
2.7kmh
66 %
Dum
14 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...