spot_img
duminică, mai 5, 2024
AcasăLocal BT10 reguli pentru a nu ajunge la Urgenţe de Paşte

10 reguli pentru a nu ajunge la Urgenţe de Paşte

10 reguli pentru pentru masa pascală. Moderaţia ar trebui să fie cheia alimentaţiei şi de sărbatorile pascale.

Medicul Tudor Ciuhodaru a alcătuit un set de „reguli” pe care gurmanzii să încerce să le respecte în această perioadă cu mese îmbelşugate. În caz contrar acesta spune că mulţi vor nevoie de serviciul de urgenţă. Şi vor ajunge la spital chiar din prima zi. Dacă vreţi însă să petreceti în familie şi nu prin spitale:

1. Nu daţi startul la mese copioase chiar de la 12 noaptea sau imediat dupa slujbă. Aşteptaţi măcar până dimineaţă sau mai bine până la orele prânzului.
2. Alimentele trebuie introduse treptat. Puteţi începe cu friptură de miel, precedată eventual de o salată de crudităţi, asociată unei garnituri de legume făcute la grătar, urmată de o felie de ananas crud, nu din conservă, pentru a vă facilita digestia. Cei care au postit trebuie să reia cu prudenţă alimentaţia normală începand cu brânzeturi, legume, fructe şi carne de pasăre, urmate de cantităţi mici de ciorbă şi drob.
3. Fiecare masă trebuie să conţină un singur aliment ,,concentrat”. Consideraţi ,,concentrat” tot ce nu e fruct sau legumă, aşa că friptura, drobul, sarmalele se vor consuma separat, nefiind recomandate nici măcar amestecurile de friptură cu ouă sau al cărnii de miel cu cartofii şi nici consumul de dulciuri sau fructe imediat după masă.
4. Asiguraţi o pauză de cel puţin jumătate de oră între felurile de mâncare pentru a evita atât senzatia de suprasaturaţie cât şi sindroamele dispeptice.

Nu întrerupeţi tratamentele

5. Indiferent de starea de sănătate alcoolul trebuie băut cu prudenţă putând, mai ales în asociere cu mancarea grasă, duce la pancreatite, ulcere, hemoragii digestive, colici biliare.
6. Precauţii speciale trebuie avute în vedere la cei cu afecţiuni digestive, metabolice
sau cardiace, ce trebuie să respecte regimul igienodietetic (fără dulciuri, sare etc) şi medicamentos.
7. Pacienţii cu afecţiuni metabolice (diabet) vor respecta indicaţiile terapeutice pentru că, în caz contrar, decompensarile pot fi grave, mergând până la comă.
8. Pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare (hipertensiune, insuficienţă cardiacă, cardiopatii ischemice) vor fi atenţi la excesul de sare şi grasimi. Orice durere precordială cu durata de peste 3-5 minute indică susipiciunea unui sindrom coronarian acut ce necesită prezentare urgentă la spital.
9. Cei cunoscuţi cu alergii alimentare vor avea grijă la tipurile produselor consumate, vor avea la ei medicaţia de urgenţă şi se vor prezenta la spital în cazul erupţiilor pruriginoase asociate tulburarilor respiratorii.
10. Nu întrerupeţi medicaţia cronică pentru a manca sau bea în exces.

Rețineți:

Pe lângă cele 10 reguli, medicul ieşean a publicat şi câteva indicaţii pentru cei care ajung, totuşi, la spital.

1. Când mergem la spital? Nu ignoraţi apariţia simptomelor digestive precum greaţă, vărsături, dureri abdominale, tulburări de tranzit, a febrei sau frisoanelor sau a celor cardiace ce includ dureri precordiale, palpitaţii, cefalee, vertij şi nu temporizaţi prezentarea la consult.
2. Nu în ultimul rând, excesul caloric va creea suficiente probleme celor care ţin la siluetă. Încercaţi să înlocuiţi carnea, dulciurile şi grasimile cu salate şi fructe şi rezervaţi timp pentru plimbari în aer liber sau sport sau veţi fi nevoiţi sau nevoite să vă luptaţi mai târziu cu kilogramele dobândite în aceste zile.
3. Oare când vor adopta legea Ciuhodaru privind introducerea educație (inclusiv noțiuni de prim ajutor și educație nutrițională) pentru sănătate de care să beneficieze toți românii?!

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
22.7 ° C
22.7 °
21.6 °
35 %
2.4kmh
58 %
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °
mie
13 °
joi
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...