spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTPolițiștii au ieșit din nou pe străzi. Cine au fost cei luați...

Polițiștii au ieșit din nou pe străzi. Cine au fost cei luați în colimator

Polițiștii botoșăneni au continuat acțiunile organizate în județ pentru menținerea siguranței publice.

Duminică, de exemplu, în prima de Paște, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracționalității stradale și pentru supravegherea traficului rutier. În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 60 de persoane și au fost controlate patru localuri publice.

În urma neregulilor constate, polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale, în valoare de 7.500 de lei, patru dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, două pentru nerespectarea legislației privind paza obiectivelor, iar celelalte patru pentru abateri la regimul rutier.

În noaptea de 16 spre 17 aprilie a.c., a fost rândul polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Darabani și Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani, care au organizat la rândul lor o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea accidentelor rutiere.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean, în cadrul activităților desfășurate polițiștii au legitimat 58 de persoane, au controlat opt societăți comerciale și 46 de autovehicule.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 8.000 de lei, dintre care șapte sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.3 ° C
17.6 °
13.9 °
52 %
2.8kmh
0 %
lun
13 °
mar
20 °
mie
20 °
joi
21 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...