vineri, mai 17, 2024
AcasăLocal BTParcare cu plată într-una dintre cele mai aglomerate zone din oraş (video)

Parcare cu plată într-una dintre cele mai aglomerate zone din oraş (video)

Botoşănenii care vor veni cu maşina în zona Spitalului Judeţean vor trebui să scoată bani din buzunar, într-o nouă parcare cu plată. Asta pentru că parcările din apropierea unităţii sanitare vor fi contra cost.

Angajaţii Eltrans au început, de marţi, montarea panourilor de semnalizare pentru parcare cu plată în zona de la Casa Tineretului. Parcarea din zonă oferă 46 de locuri, care vor fi în curând contracost. Majoritatea celor care parchează în zonă sunt fie angajaţi ai unităţii sanitare, care vin la muncă, fie rude ale pacienţilor. De asemenea, cei care utilizează baza sportivă de la Tineret sau vin la birourile din zonă vor trebui să plătească.

Cei de la Eltrans au montat deja semnele pentru parcare cu plată în zonă. Urmează ca în curând să fie montate şi parcomatele.

În luna februarie, consilierii locali, întruniți în ședință ordinară, au aprobat ca trei parcări din municipiul Botoșani să fie cu plată, acestea urmând să treacă în administrarea companiei Eltrans. Consilierii locali au aprobat atunci proiectul prin care a fost completată anexa ce face obiectul contractului de delegare gestiune încheiat cu SC. Eltrans. SA, cu obiectivele , „Parcare – Direcția Muncii”, „Parcare Vârnav – loc de joacă” și „Parcare Zona Bulevard -Casa Tineretului”.

parcare cu plată

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
18.7 ° C
18.8 °
18.6 °
40 %
7.2kmh
13 %
vin
19 °
sâm
20 °
Dum
23 °
lun
23 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

Atât de mult s-a scris, s-a comentat și s-a pălăvrăgit despre noua lege a pensiilor, încât dacă aș afirma că acest act legislativ reprezintă...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...