spot_img
duminică, mai 26, 2024
AcasăLocal BTComerciant amendat cu peste 16.000 de lei după un control inopinat

Comerciant amendat cu peste 16.000 de lei după un control inopinat

Un control inopinat făcut la o societate din comuna Vârfu Câmpului s-a lăsat cu mai multe amenzi. În plus, cei din echipa de control au confiscat și mai multe bunuri.

Totul s-a întâmplat miercuri, pe 26 aprilie a.c., când polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE), împreună cu specialiști din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a Comisariatului pentru Protecția Consumatorului au ajuns la o societate comercială din comuna Vârfu Câmpului și au verificat modul în care sunt respectate normele legale. Controlul a scos la iveală că agentul economic desfășura activități de comerț cu produse alimentare și agricole fără a deține autorizație sanitar-veterinară pentru activitatea respectivă.

Prin urmare, cei din echipa de control au aplicat trei sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 16.500 de lei și au dispus ca măsuri complementare confiscarea mai multor bunuri în valoare de 500 de lei.

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
20.6 ° C
21.6 °
18.9 °
40 %
2.2kmh
15 %
Dum
24 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
19 °
joi
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă tot a rămas loc, lucrătorii au pus și afișe cu dezinsecția. Ori o fi o aluzie, ceva.

EDITORIAL

România ca studiu de caz. Deși aleșii susțin cheltuirea responsabilă a banului public și fiecare premier se laudă cu blocarea angajărilor la stat, fac...

EPIGRAMA ZILEI

Frumoasă foc la trup și chip Ea sta cu fundul pe nisip, Și-orice bărbat, cât de cuminte, Simțea cum plaja-i mai … fierbinte !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...