miercuri, mai 22, 2024
AcasăLocal BTSalarii majorate la CJ în plin scandal privind austeritatea bugetară (VIDEO)

Salarii majorate la CJ în plin scandal privind austeritatea bugetară (VIDEO)

În timp ce coaliția guvernamentală caută soluții pentru a face economii la buget, Consiliul Județean (CJ) Botoșani a votat, săptămâna trecută, majorarea salariilor pentru o parte dintre angajați. Aleșii județeni au decis creșterea salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie”, din aparatul de specialitate al CJ şi din cadrul serviciilor publice din subordinea acestuia, respectiv Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri și Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor al Judeţului Botoşani. Decizia a fost luată în ultima ședință a CJ din 27 aprilie a.c., cu majoritate de voturi. De altfel, un singur consilier județean s-a abținut de la vot, fiind vorba de liberalul Viorel Iliuță, iar un alt consilier județean PSD, Sergiu Marian, nu a participat la vot, soția sa fiind director executiv în cadrul CJ.

Deocamdată nu a fost calculat impactul bugetar, singura unitate care a prezentat așa ceva fiind Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, unde costurile lunare cu angajații vor crește cu 25.000 de lei. Conducerea CJ, care a venit cu propunerea, spune însă că prin această creștere nu reprezintă decât o aliniere la o decizie a Curții Constituționale prin care s-a majorat indicele de referință de la 2.080 de lei la 2.300 de lei. Totodată, „rearanjarea” salariilor se impunea întrucât la nivelul CJ și a celor trei instituții subordonate nu s-au mai acordat majorări salariale din 2019. În plus, prin această creștere cheltuieli cu personalul nu vor depăși prevederile bugetare aprobate la începutul acestui an.

Înainte de a se supune la vot proiectul de hotărâre, liderul grupului consilierilor liberali din cadrul CJ, Viorel Iliuță, a anunțat că se va abține de la vot întrucât, în opinia lui, în acest moment nu se impune o majorare salarială, atât din punct de vedere moral, cât și tehnic. Asta în condițiile în care la nivel central se vorbește tot mai mult de o echilibrare bugetară. „Chiar dacă cei mai mulți se vor uita urât la mine, îmi asum responsabilitatea administrativă și politică de data aceasta să spun niște lucruri. În primul rând, la nivel politic, în coaliția de guvernare precum și în Guvern se poartă discuții pentru echilibrare bugetară, după apariția unui deficit sporit în buget. Dezechilibrul bugetar este de aproape 20 de miliarde de lei, dar gaura bugetară e de aproape 4 miliarde de lei, din cauza unor încasări sub așteptări și a unui grad redus de colectare. Printre măsurile discutate în coaliție se află înghețarea salariilor bugetarilor, supraimpozitarea unor salarii mari, dar și oprirea angajărilor la stat. Nicio măsură nu a fost luată deocamdată, dar se anunță o decizie în acest sens pe la jumătatea lunii mai. Nu știu cum va proceda Guvernul în această situație, dar și CJ are una dintre surse veniturile de la bugetul de stat (…). Măsura creșterii salariilor propuse în acest proiect de hotărâre o fi una legală, dar, după părerea mea, nu e neapărat și morală în contextul dat. Aveți majoritatea și bineînțeles că puteți face ceea ce v-ați propus”, a spus Viorel Iliuță.

De partea cealaltă, conducerea CJ a opinat că procentul majorărilor ar fi sub coeficientul inflației de 15 la sută, din ultimul an, și aproape jumătate din rata inflației din 2023 raportată la 2019 și care s-ar ridica la peste 25 la sută. În plus, ar exista angajați ai CJ care ar avea un salariu lunar de 2.300 de lei, iar creșterea propusă nu provoacă dezechilibre bugetare și nici nu pune în pericol secțiunea de Dezvoltare.

Salariul de bază rezultă prin înmulțirea coeficienților propuși cu salariul minim brut pe țară garantat în plată în anul 2021 și se modifică corespunzător acestuia, la care se aplică în mod succesiv cotele procentuale aferente tranșelor de vechime în muncă, corespunzător gradației deținute, dar nu mai puțin de salariul minim pe economie aprobat pentru anul 2023.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
19.5 ° C
20.6 °
17.7 °
48 %
5.4kmh
93 %
mie
24 °
joi
25 °
vin
25 °
sâm
22 °
Dum
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când te gândești la Cel de Sus şi aștepți să se gândească și El la tine măcar în campania electorală.

EDITORIAL

Știți treaba aia cu „ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să ți se întâmple”? Ei bine, după ani întregi în care am tot...

EPIGRAMA ZILEI

Stătea pe un șezlong, la soare, În slip și fără sutien Și-avea un bust atât de mare Că da pe-afară din ... catren! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...