marți, mai 14, 2024
AcasăLocal BTPersoane, mașini și unități comerciale verificate la Bucecea. Ce au urmărit polițiștii

Persoane, mașini și unități comerciale verificate la Bucecea. Ce au urmărit polițiștii

Marți, pe 4 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean spun că activitățile au avut un scop preventiv și au fost desfășurate în zona localurilor publice și în cele în care se formează aglomerări de persoane.

Polițiștii au legitimat 36 de persoane și au controlat 12 autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.700 de lei. Dintre acestea, 3 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind conviețuirea socială.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.6 ° C
12.6 °
11.6 °
74 %
3.1kmh
85 %
mar
11 °
mie
13 °
joi
17 °
vin
17 °
sâm
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici (foto stânga) a fost în campanie electorală și la târgul agro-zoo de la Popăuţi.

EDITORIAL

Campanie electorală, desigur, astfel că nu trebuie să ne mire faptul că indivizii care visează să ne spolieze în următorii patru ani nu se...

EPIGRAMA ZILEI

Ba-i subțire, ba e gros Dar cu ... caracter frumos. Și oriunde pe pământ E ... purtător de cuvânt! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...