spot_img
duminică, mai 26, 2024
AcasăLocal BTSlujbă de sfinţire a picturii uneia dintre cele mai frumoase biserici din...

Slujbă de sfinţire a picturii uneia dintre cele mai frumoase biserici din judeţ

În a șasea duminică după Rusalii, va avea loc un eveniment religios la una dintre cele mai frumoase biserici din județ.

Astfel, în satul Conceşti din Protopopiatul Darabani, judeţul Botoşani, Preasfinţitul Părinte Nichifor, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va sfinţi pictura şi catapeteasma bisericii ,,Naşterea Maicii Domnului”. Evenimentul va avea loc începând cu ora 7:30, în prezenţa părintelui protopop Costică Pînzariu şi a unui sobor de preoţi şi diaconi. Lucrările de zidire a bisericii au fost începute în anul 1999 de preotul Ioan Şuşu, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

În timpul păstoririi preotului Alin – Constantin Aroşoaie a fost săvârşită slujba de târnosire a bisericii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în anul 2018, pe 16 septembrie. Între anii 2018-2023, biserica a fost pictată în tehnica fresco de către pictorul Constantin Diaconescu şi a fost realizată catapeteasma din mozaic de pictorii mozaicari de la „Art Georgies”.

A șasea duminică după Rusalii se numește vindecarea slăbănogului din Capernaum; a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al IV-lea Ecumenic.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
12.9 ° C
17.6 °
12.2 °
57 %
2.1kmh
6 %
Dum
24 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
19 °
joi
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă tot a rămas loc, lucrătorii au pus și afișe cu dezinsecția. Ori o fi o aluzie, ceva.

EDITORIAL

România ca studiu de caz. Deși aleșii susțin cheltuirea responsabilă a banului public și fiecare premier se laudă cu blocarea angajărilor la stat, fac...

EPIGRAMA ZILEI

Frumoasă foc la trup și chip Ea sta cu fundul pe nisip, Și-orice bărbat, cât de cuminte, Simțea cum plaja-i mai … fierbinte !   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...