spot_img
marți, aprilie 30, 2024
AcasăLocal BTDepozit de furaje mistuit de flăcări

Depozit de furaje mistuit de flăcări

Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești au intervenit, vineri, pentru a stinge un incendiu la un depozit de furaje în localitatea Albești.

Alarma a fost dată de un localnic, iar la fața locului s-au deplasat imediat un echipaj de intervenție de la Garda de Intervenție Trușești cu o autospecială de stingere, dar și membrii serviciului voluntar din comună.

„Pompierii au constatat că ardea un depozit de furaje, iar flăcările se extinseseră și la o anexă. Concomitent cu acțiunea de stingere, salvatorii au acționat și pentru limitarea extinderii acestora la o casa de locuit din imediata apropiere. Au ars aproximativ 60 de tone de furaje și o bucătărie de vară, iar în acest moment incendiul este localizat și se lucrează pentru lichidarea tuturor focarelor”, au transmis reprezentaţii ISU.

ISU Botoșani recomandă respectarea câtorva reguli pentru depozitarea furajelor:

  • furajele trebuie depozitate la distanță de siguranță față de locuințele proprii sau ale vecinilor
  • evitați depozitarea furajelor pe căile de acces sau in apropierea acestora și sub rețelele de transport a energiei electrice.
  • interzicerea accesului și jocului copiilor în cadrul depozitelor de furaje sau în apropierea acestora
  • interzicerea fumatului sau a focului deschis în apropierea furajelor.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.3 ° C
17.6 °
13.9 °
55 %
2.7kmh
2 %
mar
14 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °
sâm
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Încă e bine, faza următoare e că dispar și camerele de luat vederi.

EDITORIAL

Nu e prima dată când pomenesc de Cănuță-om sucit, acel personaj aparent inventat de Caragiale, dar cât se poate de reprezentativ pentru spațiul mioritic....

EPIGRAMA ZILEI

Lumina din felicitare Să n-o considerați plocon, Ne costă ea, pe fiecare Cu mult mai mult ca la … E on!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...