sâmbătă, mai 18, 2024
AcasăLocal BTLUMEA PE DOS. La poliție adunate, și-napoi la lume date

LUMEA PE DOS. La poliție adunate, și-napoi la lume date

În fiecare zi, polițiștii înregistrează tot felul de evenimente sesizate de botoșăneni. Câteva dintre acestea sunt mediatizate de către reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean, împreună cu o serie de acțiuni derulate de structurile de poliție în localitățile județului.

Zeci de intervenții ale polițiștilor în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 7 acțiuni punctuale și au intervenit la 77 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.În urma activităților desfășurate au fost aplicate 237 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 120.000 de lei și au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 24 permise de conducere și retrase 8 certificate de înmatriculare.

Gard luat la țintă cu mașina, la beție. Șoferul a refuzat controlul alcoolscopic

La data de 6 august 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că un autoturism s-a izbit în gardul unei locuințe, iar conducătorul auto este posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice. Echipajul de poliție dirijat la fața locului a identificat autoturismul indicat de apelant, fiind stabilită și identitatea conducătorului auto, în persoana unui bărbat, de 62 de ani, din municipiul Botoșani. Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să efectueze testarea cu aparatul etilotest, însă a refuzat. De asemenea, bărbatul a refuzat și prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările pentru refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Agresor la un pas să fie trimis în boxa acuzaților

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă comisă în luna mai 2022, în comuna Ungureni, de către un tânăr de 34 de ani, din localitate. Potrivit reprezentanților IPJ, din cercetări a reieșit faptul că tânărul, în timp ce se afla pe un teren agricol din extravilanul localității de domiciliu, pe fondul unui conflict spontan, l-ar fi lovit pe un consătean de 41 de ani, provocându-i acestuia leziuni fizice. Dosarul a fost înaintat către unitatea de parchet competentă, cu propunere de trimitere în judecată a persoanei bănuită de comiterea faptei.

Zeci de persoane legitimate și zeci de mașini controlate, la Mihăileni

La data de 6 august a.c., în intervalul orar 6- 9, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni, împreună cu cei ai Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi și nr. 6 Pomîrla au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru prevenirea accidentelor rutiere. În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 40 de persoane și au fost controlate 34 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.600 de lei.

Scandalagii luați la ochi de polițiști

La data de 6 august 2023, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu jandarmii au desfășurat activități preventive, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în zonele în care au fost înregistrate infracțiuni cu violență, din municipiul Botoșani. În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate aproximativ 60 de persoane, au fost dispersate 5 grupuri de tineri, iar 9 dintre aceștia au fost sancționați contravențional pentru tulburarea ordinii și liniștii publice sau provocare de scandal.

Operațiune de proporții a polițiștilor din Ștefănești

La data de 6 august 2023, în intervalul orar 07:00-11:00 polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, împreună cu cei ai Biroului de Poliție Județean Transporturi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor în domeniul silvic, precum și pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a drogurilor. În cadrul acțiunii, doi bărbați din județul Suceava au fost depistați în timp ce transportau material lemnos, fără a deține documente legale de proveniență. Cei doi au fost sancționați contravențional, cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, iar materialul lemnos a fost confiscat.

Tor în cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 50 de persoane, au fost controlate 26 de autovehicule, iar 9 dintre conducătorii auto au fost supuși testării cu aparatul etilotest, unul dintre aceștia fiind depistat sub influența alcoolului. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 8.000 de lei, atât pentru abateri la regimul rutier, cât și pentru nerespectarea prevederilor legale, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice. Totodată, polițiștii rutieri au informat conducătorii auto despre noile modificări legislative, privind pedeapsa prevăzută de lege, în cazul comiterii unui accident de circulație de către o persoană care nu deține permis de conducere sau este sub influența alcoolului sau a drogurilor și care are ca urmare moartea victimei. Cei care comit astfel de accidente rutiere vor fi condamnați la închisoare cu executare.

Acțiune tip ”blitz” a polițiștilor Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani

La data de 6 august 2023, în intervalul orar 13:00-14:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani, împreună cu jandarmii au organizat o acțiune tip ”blitz”, în comuna Cristești, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru prevenirea accidentelor rutiere. Astfel, au fost legitimate 28 de persoane, au fost verificate 21 de autovehicule și 3 agenți economici. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 3.000 de lei și a fost reținut un certificat de înmatriculare.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
17.7 ° C
17.7 °
17.6 °
80 %
4.9kmh
100 %
sâm
16 °
Dum
23 °
lun
24 °
mar
21 °
mie
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

În urmă cu vreo douăzeci de ani când la putere, în anul electoral, era punga cu ulei, zahăr sau făină, hâtra mătușa Maria din...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...