spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTFinanţiştii botoşăneni s-au alăturat protestului declanşat la nivel naţional

Finanţiştii botoşăneni s-au alăturat protestului declanşat la nivel naţional

Angajaţii Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Botoșani au participat astăzi la un protest spontan în faţa instituţiei. Finanţiştii botoşăneni s-au alăturat astfel protestului organizat de sindicaliştii din cadrul SedLex, nemulțumiţi fiind de ordonanța de guvern privind reducerea cheltuielilor bugetare.

Angajaţii AJFP au ieșit în fața instituției cerând Guvernului să retragă actul normativ, pe motiv că acesta ar aduce prejudicii funcționarilor din sistemul de finanțe.

Revendicările angajaților din Finanțe

Conform sindicaliștilor, ordonanța pregătită de guvern, care îi nemulțumește, conține prevederi referitoare la:

  • Plafonarea sporului de condiții vătămătoare la 1000 de lei
  • Indemnizația de hrană nu se mai acordă celor cu venitul brut peste 10.000 lei
  • Voucherele de vacanță nu se mai acordă celor cu venitul brut peste 10.000 lei
  • Anularea posturilor vacante
  • Desființarea biroului și funcției de șef birou
  • Normative personal: 10 funcții de execuție pentru serviciu, 20 funcții de execuție pentru direcție, 40 funcții de execuție pentru direcție generală.

Sindicaliştii solicită egalizarea salariilor la nivel maxim în plată şi introducerea în legea salarizării a familiei ocupaţionale finanţe, cu o grilă de salarizare corespunzătoare.

Proteste la nivel naţional

Ieri, câteva zeci de angajați din Ministerul Finanțelor au demarat un protest chiar în sediul instituției împotriva prevederilor din proiectul de ordonanță de urgență privitor la reforma bugetarilor.

Acţiunea vine în contextul în care tocmai Ministerul Finanțelor ar trebui să elaboreze proiectul de Ordonanță de urgență pentru reforma bugetarilor. Un comunicat al Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe Sed Lex arată că organizația a decis să lanseze protestele împotriva preconizatelor tăieri de venituri anunțate de guvern. Sindicaliștii susțin că proiectul prezentat public ar duce la scăderea veniturilor angajaților cu 700 de lei lunar.

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, și premierul Marcel Ciolacu au prezentat săptămâna trecută pe larg informații din proiectul de OUG. Aceasta prevede desființarea posturilor vacante din administrație, scăderea numărului de șefi, tăierea voucherelor de vacanță pentru bugetarii cu venituri brute peste 10.000 de lei lunar și alte reduceri de costuri.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
16.6 ° C
16.6 °
15.5 °
56 %
0.5kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...