sâmbătă, mai 18, 2024
AcasăLocal BTÎn plin scandal la Maternitate, autorităţile judeţene anunţă investiţii de aproape 5...

În plin scandal la Maternitate, autorităţile judeţene anunţă investiţii de aproape 5 milioane de euro

După ce ieri reporterii Monitorul au publicat imagini din vestiarul în care se schimbă asistentele şi infirmierele de la Maternitate, astăzii reprezentanţii Consiliului Judeţean anunţă investiţii de aproape 5 milioane de euro la unitatea sanitară. 

MaternitatePotrivit unui comunicat de presă, clădirea Secției Exterioare de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani face obiectul unui proiect de reabilitare energetică, de reamenajare și modernizare a etajelor IV și V, a vestiarelor din zona de demisol și desființarea mansardei și montarea de panouri fotovoltaice. Contractul de finanțare prin PNRR pentru acest proiect a fost semnat pe 19 decembrie 2022.

Potrivit CJ în prezent se lucrează la proiectul tehnic. În urma realizării DALI, valoarea eligibilă a investițiilor care vor fi făcute la Maternitatea Botoșani este de 4.769.951,69 euro, iar valoarea neeligibilă a lucrărilor, asumată de către Consiliul Județean Botoșani este de 491.922,46 euro. Lucrările neeligibile sunt cele de reamenajare și modernizare a etajelor IV și V, precum și a vestiarelor din zona de demisol. Prin proiect vor fi realizate și patru stații de reîncărcare finanțate prin PNRR și una din fondurile Consiliului Județean Botoșani.

Şefa CJ acuză din nou medicii de la Maternitate

Prin intermediul comunicatului transmis Doina Federovici, şefa CJ, a lansat din nou o serie de acuzaţii la adresa cadrelor medicale din cadrul unităţii subordonată chiar instituţiei pe care o conduce. Asta, deşi, încă nu există o concluzie finală a unei anchete care să arate exact de ce se fac vinovate cadrele medicale.

Şefa judeţului suţine că, prin „comportamente individuale iresponsabile”, cadrele medicale aruncă o umbră asupra eforturilor făcute de CJ. Declaraţiile sale vin, însă, în contextul în care, până acum, a lăudat constant, în cadrul evenimentelor festive, activitatea cadrelor medicale.

„An de an s-au făcut investiții importante în modernizarea clădirilor Spitalului Județean, în dotarea cu echipamente de ultimă generație. Din păcate, comportamente individuale iresponsabile ale unor cadre medicale aruncă o umbră asupra acestor eforturi făcute în ultimii trei ani de Consiliului Județean Botoșani. Dacă partea umană ține de fiecare individ în parte, de nivelul de empatie pe care fiecare dintre noi îl are, noi, ca administrație, vom face tot ceea ce este omenește posibil pentru a dezvolta baza materială a spitalului, așa cum am făcut-o și în ultimii ani ”, a conchis Doina Federovici.

Probleme ignorate de ani de zile, puse din nou pe tapet

Ieri, reprezentanţii Inspecției Sanitare de Stat au mers la Maternitate, iar printre problemele sesizate se numără lipsa unor camere de supraveghere la etajele IV şi V de la Maternitate, lipsa unor butoane de panică, prin care pacientele să poate cere ajutor în situaţii de criză, şi vestiarul impropriu unde se schimbă asistentele, plin de mizerie şi igrasie.

Problema nu este, însă, una nouă, ea fiind cunoscută de ani de zile. Reprezentanţii Inspecției Sanitare de Stat ştiu de probleme de aproximativ cinci ani şi a fost sesizat inclusiv Avocatul Poporului.

Deja ai votat!

1 COMENTARIU

  1. …si cu ce ajuta investitiile daca politicul e tot la conducere si numesc in functiile de conducere a spitalelor indivizii, slugile lor care servesc partidului. pana nu vor lucra oameni pe criterii de performanță, care au bun simt, empatie si constientizeaza ca lucreaza cu oameni nu va fi de bine in nici un caz.

Botoșani
cer fragmentat
11.5 ° C
13.6 °
11.1 °
64 %
2.7kmh
83 %
sâm
18 °
Dum
23 °
lun
24 °
mar
23 °
mie
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

Atât de mult s-a scris, s-a comentat și s-a pălăvrăgit despre noua lege a pensiilor, încât dacă aș afirma că acest act legislativ reprezintă...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...