spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocal BTCarnagiu pe şosea din cauza alcoolului (video)

Carnagiu pe şosea din cauza alcoolului (video)

Doi adulţi şi un copil și-au pierdut viața, iar un alt copil se zbate între viaţă şi moarte după un adevărat carnagiu ce a avut loc pe o şosea din judeţ. Evenimentul rutier s-a produs în zona localității Crasnaleuca, joi seară şi a fost implicat un singur autoturism.

În urma unui apel la 112, la caz au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Punctului de Lucru Coțușca, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, dar și trei echipaje aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.

Aceștia au constatat că în mașina, care era răsturnată într-un șanț de pe marginea drumului, erau trei persoane printre care și un copil de 1 an, toate inconștiente. Un băiat de 10 ani a ieșit singur din autoturism, fiind conștient. Acesta a fost preluat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

„Nici dacă ajungeau 100 de ambulanţe nu îi salvau”

carnagiuLa eveniment au fost dirijate echipaje de la Ambulanţă şi SMURD din mai multe zone. Scena care li s-a desfăşurat în faţa ochilor cadrelor medicale a fost una cutremurătoare chiar şi pentru cei mai experimentaţi salvatori.

„Copilul de un an era pur şi simplu rupt tot. Multiple fracturi craniene şi de membre. Şi pasagerul din dreapta la fel. Trupurile erau desfigurate complet. Au ajuns ambulanţe din mai multe direcţii în scurt timp. Nici dacă veneau 100 de ambulanţe nu îi salvau. Au murit pe loc”, a spus unul dintre salvatori.

Pompierii au scos victimele din maşină. Acestea au fost preluate, ulterior, de echipajele medicale care au început imediat manevrele de resuscitare. Din nefericire, medicii au declarat decesul în cazul a bărbați de 46 şi respectiv 35 de ani și pentru un copil de 1 an.

Carnagiu provocat de consumul de alcool

Din primele cercetări efectuate la faţa locului, se pare că şoferul, un bărbat de 46 de ani, consumase o cantitate apreciabilă de băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Acesta conducea un autoturism marca Marcedes, înmatriculat în Germania.

Pe o porţiune de drum drept şoferul a pierdut controlul volanului şi a izbit violent un cap de pod de pe marginea drumului. Impactul a fost unul devastator. Din câte se pare, copilul de zece ani era singurul cu centură de siguranţă.

Bebeluş mort în braţele pasagerului din dreapta

Primul care a intervenit la locul tragediei a fost un tânăr datorită căruia copilul de zece ani încă trăieşte.

Eroul a scos imediat răniţii din maşină şi le-a acordat primul ajutor. „În timp ce mă deplasam cu autoturismul am observat un autoturism marca Mercedes care a lovit un cap de pod, după care a ricoşat într-un şanţ foarte adânc. Am oprit imediat maşina şi am văzut că era un copil pe bancheta din spate, conştient, dar foarte speriat. În faţă erau şoferul, iar în dreapta un alt adult cu un copilaş în braţe. Cei din faţă erau încarceraţi şi nu am putut să îi scot. Am scos copilul din spate şi, alături de tatăl meu am reuşit să deschid portbagajul maşinii şi am deconectat bornele de la baterie. Apoi au venit echipajele de salvatori şi am ajutat la manevrele de resuscitare, dar din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru cei trei”, a spus Mihai Flavius Cristian, primul care a intervenit la faţa locului.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
17 ° C
19.8 °
16.6 °
44 %
5.2kmh
27 %
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...