spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTToamna vine cu noi cazuri de Covid. A fost înregistrat şi...

Toamna vine cu noi cazuri de Covid. A fost înregistrat şi un deces

Numărul cazurilor de Covid a început să crească la nivelul internărilor şi prezentărilor la spital. La Județean sunt în prezent 10 internați, iar două persoane sunt la reanimare. Săptămâna trecută a fost înregistrat şi un deces.

„În spital sunt opt pacienţi confirmaţi cu Covid internați în secții, iar în ATI sunt internați alţi doi pacienți. Din fericire nu sunt cazuri confirmate la copii. Dintre cele 13 teste efectuate în ultimele 24 de ore, şase au fost pozitive”, a precizat medicul Monica Adăscăliţei, mangerul SJU Mavromati. Ulterior, ieri după-amiază, au mai fost internate două persoane cu aceeași afecțiune, prin Urgențe. Potrivit managerului SJU, în momentul de faţă sunt disponibile 19 paturi cu sursă fixă de oxigen la nivelul spitalului.

În urmă cu o săptămână, un bărbat de 75 de ani, internat cu Covid la Secţia de Boli infecţioase, a decedat din cauza agravării stării de sănătate în spital.

„Observăm o creştere relativ alarmantă de cazuri”

O creştere a numărului de cazuri a fost semnalată şi în capitala Moldovei. „În ultima perioadă observăm o creştere relativ alarmantă de cazuri de pacienţi care prezintă simptomatologie şi sunt diagnosticaţi cu boala COVID-19, respectiv, cu virusul SARS-CoV2. Acest fenomen poate fi explicat prin aşa-zisul fenomen de relaxare faţă de ceea ce reprezintă protecţia împotriva acestui virus, care implică în primul rând distanţarea fizică. Alte explicaţii poate explicată de perioada concediilor şi de numărul mic al persoanelor care se testează”, a declarat doctorul Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi.

Potrivit medicului, purtarea măştii de protecţie rămâne în continuare cea mai eficientă metodă de prevenţie. Se mai recomandă testarea rapidă antigen SARS-CoV2, la primele semne de boală, evitarea spaţiilor aglomerate, evitarea contactului cu persoane bolnave, igiena mâinilor, izolarea persoanelor cu simptomatologie respiratorie până la aflarea unui diagnostic cert şi vaccinarea, pentru a se evita formele severe de boală.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
21.6 ° C
21.6 °
19.9 °
43 %
3.6kmh
0 %
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...