spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTFals cumpărat cu 500 de euro descoperit la trecerea frontierei

Fals cumpărat cu 500 de euro descoperit la trecerea frontierei

Un tânăr cu dublă cetățenie, română și moldovenească, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost prins la trecerea frontierei cu un permis de conducere fals. În vârstă de 22 de ani, tânărul era pasager într-un autoturism înmatriculat în Franța și s-a prezentat joi seară, pe 7 septembrie a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut cu intenția de a intra în România.

La controlul de frontieră, asupra acestuia a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova, care avea imprimate datele de identitate și fotografia acestuia.

Cu ocazia verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, tânărul a susținut că avea nevoie de un permis de conducere pentru a se angaja ca şofer la o firmă de transport în Franța, iar contra sumei de 500 de euro a obţinut permisul de conducere prin intermediul unor conaţionali.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
23.7 ° C
23.8 °
22.7 °
33 %
3.1kmh
92 %
joi
23 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...