marți, mai 21, 2024
AcasăLocal BT“Zmeul” oprit de poliție cu focuri de armă a fost reținut. Cum...

“Zmeul” oprit de poliție cu focuri de armă a fost reținut. Cum arată mașina cu care a încercat să fugă (video)

Tânărul care a încercat să fugă de polițiști duminică dimineață a fost reținut după ce a condus sub influența alcoolului și a fost oprit cu focuri de armă de polițiști

La data de 10 septembrie 2023, în jurul orei 4:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism al cărui conducător auto conducea agresiv, plecând de pe loc cu turarea excesivă a motorului și patinarea roților motoare chiar pe Bulevardul Mihaei Eminescu, în fața Tribunalului.

Întrucât acesta nu s-a conformat, polițiștii au procedat la urmărirea autoturismului cu autospeciala de poliție, având în funcțiune semnalele luminoase și acustice, pe o distanță de câțiva kilometri. Oamenii legii l-au urmărit pe acesta pe Bulevard, Marchian, Calea Națională, Strada Independenței, Ion Pillat, Tudor Vladimirescu, până la ieșirea spre Răchiți. Când autoturismul se îndrepta înspre extravilanul localității, polițiștii au executat 5 focuri de avertisment, în plan vertical și înspre pneuri.

Ulterior, conducătorul auto a oprit autoturismul, fiind stabilită identitatea acestuia în persoana unui tânăr, de 23 de ani, din comuna Mihălășeni.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Amendă, dosar penal și 24 de ore la arest

Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de peste 4.000 de lei, pentru conducere agresivă, neoprire la semnal și conducere pe sensul opus de mers.

Față de conducătorul auto a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.

“Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de prelevare de mostre biologice de sânge”, a precizat agent principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

Polițiștii botoșăneni au solicitat ca autoturismul implicat în urmărire să fie preluat de la fața locului de o autoplatformă SOS Savencu, pentru ca acesta să fie transportat direct la expertizarea criminalistică.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
26.6 ° C
26.6 °
26 °
36 %
8.9kmh
67 %
mar
25 °
mie
24 °
joi
25 °
vin
26 °
sâm
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când te gândești la Cel de Sus şi aștepți să se gândească și El la tine măcar în campania electorală.

EDITORIAL

Știți treaba aia cu „ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să ți se întâmple”? Ei bine, după ani întregi în care am tot...

EPIGRAMA ZILEI

Stătea pe un șezlong, la soare, În slip și fără sutien Și-avea un bust atât de mare Că da pe-afară din ... catren! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...