spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocal BTPrețurile pentru piața imobiliară din Botoșani continuă să crească

Prețurile pentru piața imobiliară din Botoșani continuă să crească

Piața imobiliară din Botoșani a cunoscut în ultimul timp creșteri în ceea ce privesc prețurile locuințelor. Specialiștii atrag atenția că prețurile ar putea să mai crească ușor în perioada următoare.

Majorarea preţurilor de până acum poate fi atribuită mai multor factori, cum ar fi cererea mare pentru proprietăţi în comparație cu numărul mic de oferte pe anumite segmente, dar și situația economică actuală. În acest context, piața imobilară dă semne puternice de încetinire.

,,O eventuală mărire a taxelor va duce și la o mărire a prețurilor”

În legătură cu viitoarele scumpiri, Cătălin Atitienei, administratorul unei agenții imobiliare din Botoșani, a explicat că ,,de când s-a pus taxa asta pe vânzare de la începutul anului, care am înțeles că ar trebui să se mărească, vedem când o să iasă acum în toamnă noile reglementări ale Codului Fiscal, un proprietar plătește 1% din prețul de vânzare impozitat la stat dacă e proprietar de mai mult de 3 ani, iar dacă e proprietar de mai puțin de 3 ani plătește 3% impozit. Sunt costurile suplimentare ale unui vânzător de locuințe și o eventuală mărire a taxelor va duce și la o mărire a prețurilor”.

O vestea bună pentru cei care se încumetă totuși să cumpere un imobile este dată tot de specialistul în domeniu. De asemenea, acesta atrage atenția asupra aspectelor importante în alegerea locuinței.

,,Nicio proprietate nu se vinde cu prețul afișat, toate sunt negociabile în funcție de cum dorește proprietarul. Cu cât stă mai mult pe piață cu atât prețul o să fie mai mic la vânzare, cu atât proprietarul este dispus să negocieze mai mult. Ei inițial vin cu prețuri mari, prețuri nereale. Ei nu se uită la numărul de camere, dar un apartament cu trei camere, am avut acum recent, cu o suprafață de 48 de metri pătrați și avea un preț mult mai mare decât unul cu două camere, poate cu o suprafață mai mare”, a precizat Cătălin Atitienei.

Cât costă un metru pătrat construit în Botoșani

În Botoșani, prețul solicitat pentru vânzarea unui apartament variază între 800 de euro pe metrul pătrat și 1.200 de euro, prețul diferă și în funcție de localizarea proprietății respective.

,,Într-o zonă bună, un apartament nefăcut, acum depinde și de cât de nefăcut este, în cel mai bun caz poate fi la 800 de euro, dar nu prea se mai găsesc. Unul făcut, renovat, poate cu un loc de parcare, o boxă, se duce peste 1.000-1.200 de euro pe metrul pătrat. Cei mai mulți clienți vor etaj intermediar, ocolesc periferia, Zona Industrială, Parcul Tineretului și caută prețul corect. E dificil să convingem un proprietar de prețul corect”, a spus Cătălin Atitienei.

Tot mai multe blocuri noi construite în municipiu

Piața imobiliară a cunoscut o dezvoltare uluitoare în ultimii ani. Printre blocurile ridicate în perioada comunistă și-au făcut loc și blocuri moderne, construite după ultimele cerințe în domeniu.

Astfel, în ianuarie 2021, pe Bulevardul Mihai Eminescu s-a emis o autorizație de construcție pentru bloc de locuințe cu regim de înălțime demisol plus parter, plus două etaje și mansardă, cu spații comerciale la parter. Construcția presupunea și reabilitarea unei clădiri monument și integrarea în funcțiunea parterului. În martie a aceluiași an s-a emis o autorizație pe strada Bucovina pentru un bloc de locuințe cu subsol, parter și patru etaje, al patrulea etaj fiind retras, plus spații comerciale la parter. În aprilie s-a primit aprobarea pentru construirea unei locuințe colective. Aceasta urma să fie compusă din parter, două etaje și mansardă.

În iunie 2021, pe Strada Împărat Traian, a fost aprobată schimbarea destinației pentru o locuință unifamilială în locuință colectivă cu demisol, parter și un etaj și mansardă, unde ar fi în total trei apartamente.

La începutul anului 2022, mai exact în ianuarie, a fost emis o autorizație de construcție pentru un imobil de locuințe colective pe Strada Călugăreni. Acesta urma să fie compus din parter și două etaje. Apoi la începutul luna iulie s-a aprobat construirea unui ansamblu rezidențial- locuințe colective pe Strada Manolești Deal. Un imobil avea parter și trei etaje, iar al doilea parter și șase etaje. La sfârșitul lunii iulie a fost aprobată și unei locuințe colective formată din parter și trei etaje, pe Strada Octav Onicescu.

În septembrie 2022 s-a emis autorizație pentru construcția unui bloc de locuințe colective format din subsol, parter și patru etaje. Blocul urma să fie amplsat pe Aleea Genral Gheorghe Avrămescu. În octombrie a fost emisă, pe Calea Națională, autorizație pentru construirea unui ansamblu de locuințe colective format din subsol, parter și șapte etaje, dar și pentru amenajarea parcării.

Spre finalul anului 2022 s-a mai emis  autorizație de construcție. Astfel, în decembrie, pe Aleea Pajiștei, a fost autorizată construirea unui ansamblu rezidențial  cu clădiri cu regim de înălțime, formate din parter și cinci etaje.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
23.7 ° C
24.3 °
23.6 °
39 %
1.9kmh
100 %
joi
21 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...