luni, mai 20, 2024
AcasăLocal BTBărbat înșelat prin metoda ”șmen”. Polițiștii au recuperat prejudiciul

Bărbat înșelat prin metoda ”șmen”. Polițiștii au recuperat prejudiciul

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale desfășoară cercetări în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prin metoda ”șmen”, comisă luni, 9 octombrie, în dauna unui tânăr, în vârstă de 35 de ani, din comuna Nicșeni.

Din cercetări, a reieșit faptul că în timp ce tânărul de 35 de ani se afla în municipiul Botoșani, în fața unei case de schimb valutar, a fost abordat de un bărbat care s-a oferit să-i schimbe valuta în lei. În urma tranzacției, tânărul a primit cu aproximativ 2.000 de lei mai puțin decât ar fi trebuit, realizând acest lucru după ce, persoana care a efectuat schimbul valutar, a părăsit zona.

În urma activităților desfășurate de polițiști, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei, respectiv, un bărbat, de 49 de ani, din județul Neamț. Totodată, prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost recuperat, fiind restituit victimei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune, urmând ca în funcție de rezultate, să fie dispuse măsuri legale.

Ce înseamnă metoda „șmen”

Înșelăciunea prin modul de operare cunoscut generic ”șmen” se bazează pe inducerea în eroare a victimei. Autorul înșelăciunii solicită efectuarea unui schimb valutar, după care, în timpul tranzacției, prin distragerea atenției victimei, subtilizează o parte din bani și returnează o sumă mai mică. Totul se petrece sub ochii victimelor, care nu au timp să realizeze că au fost înșelate.

Pentru a nu deveni victime ale infracțiunilor de înșelăciune prin metoda ȘMEN, polițiștii vă recomandă să vă adresați pentru efectuarea de schimburi valutare doar unităților autorizate în acest scop, să consultați cu atenție cursul valutar afișat, să verificați cu atenție suma primită la schimb și să solicitați chitanța pentru efectuarea operațiunii.

Nu aveți încredere în ”binevoitori”, oricât de avantajos pare a fi ”cursul” oferit de aceștia. În cazul în care vă confruntați cu astfel de situații, polițiștii vă sfătuiesc să rețineți cât mai multe amănunte referitoare la persoanele care vă abordează (vârsta aproximativă, detalii legate de fizionomie, vestimentație, etc), tipul, marca și numărul de înmatriculare al mijloacelor de transport cu care circulă și direcțiile de deplasare.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
16.2 ° C
16.6 °
15.5 °
75 %
2.2kmh
42 %
lun
23 °
mar
24 °
mie
24 °
joi
25 °
vin
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când mâncarea e gustoasă, culoarea politică nu mai contează.

EDITORIAL

În urmă cu vreo douăzeci de ani când la putere, în anul electoral, era punga cu ulei, zahăr sau făină, hâtra mătușa Maria din...

EPIGRAMA ZILEI

De-abia acum, în miezul verii, Când i-am văzut la plajă goi, Am înțeles traseul berii: Dintr-un butoi, în alt butoi! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...