„D. Scipione I. Bădescu s’a numit revizor școlar al județelor Suceava-Neamțu. Alegerea nu e rea” – anunța „România Liberă” din 2 august 1881.
La câteva luni de la numire, același ziar, în numărul din 5 octombrie 1882, îi aprecia activitatea:
„d. Scipione Bădescu este unul din cei mai noi revisori școlari, și, în scurtul timp de când funcționează în aceste două județe, a dat rezultatele cele mai folositoare instrucțiunii poporului. D-sa are fericirea de-a arăta o înmulțire de școli, cu atât mai mult vrednică de laudă, cu cât vre-o douăzeci din ele sunt înființate, prin stăruințele sale și ale unui inteligent subprefect d. Anastase Barbu, de către însuși locuitorii, din venitul cârciumelor lor” (Anul VI, nr. 1586, p. 2).
Lucrurile erau judecate în baza unui raport pe care „revizorul școlar al județurilor Botoșani și Dorohoiu” îl prezentase Ministrului Instrucțiunii Publice. Minuțiozitatea cu care era întocmit raportul vorbea, desigur, despre implicarea lui Scipione Bădescu – datele statistice privind frecventarea școlii erau însoțite de descrierea stării morale și materiale a școlilor și precizări: „daca (școala) e închiriată sau e zidită anume pentru acest scop; daca se află în condițiuni destul de hygienice; daca mobilierul este sau nu suficient; daca are sau nu aparate didactice; daca restultatele didactice, date până azi, sunt sau nu satisfăcătoare; câte clase are fie-care și în ce mod se aplică programa; vechimea învățătorilor; causele progresării sau ale regresării; progresele ce promite fie-care școală etc.”
Scipione Bădescu intervenise și în modul de organizare a conferințelor pentru profesori: „înțelegând că intențiunea legiuitorului, când a instituit aceste conferințe, nu putea fi aceea de-a întreține pe învățători cu prelegeri de școală, pentru care timpul e prea scurt și nu e nici potrivit după un an de muncă obositoare în pulberea școlii, au făcut din conferințele sale o adevărată școală practică, în care învățătorii să se dea la elocința de catedră, să-și stimuleze sentimentul datoriei, al colegialității ș-a patriotismului, prin discuțiuni didactice, prin excursiuni colegiale, prin vizitarea de institute model”. Și, bineînțeles, printre instituțiile model era „școala superioară Bașotă de la Pomârla, înzestrată cu o mulțime de aparate didactice de intuițiune” și „școala de meserii din Botoșani, înzestrată cu șase ateliere”. Prin arhivele Ministerului sau ale Statului, se vor mai fi păstrând încă fotografiile pe care Scipione Bădescu le anexase la raport și, poate, chiar raportul cu date atât de prețioase pentru istoria învățământului din Botoșani și Dorohoi.
Un alt raport a fost publicat în paginile „Monitorului Oficial al României” din 5-17 iulie 1884 în cuprinsul „Expunerii situațiunei județului Botoșani, făcută de către comitetul permanent, cu ocazia deschiderei sesiunei ordinare a consiliului general, la 15 octombrie 1883”. La finalul acestei expuneri, raportul lui Scipione Bădescu creionează tabloul școlilor pe anul 1882-1883: 8 școli publice urbane, dintre care: 5 de băieți și 3 de fete; 72 de școli publice rurale, dintre care 63 de băieți și 9 de fete. „Rezultatele examenelor de la finele anului școlar expirat – raporta Scipione Bădescu – au mulțămit așteptările publice; iar pe de altă parte au justificat în de-ajuns cheltuielile Statului și ale comunelor”. În acel an, Scipione Bădescu reușise să înființeze 4 școli noi de stat și 5 școli moi comunale, dintre care 2 de fete. Iar, în total, scria Scipione Bădescu:
„30 de școli în scurtul timp d-abia de 2 ani de zile de când am onoarea a sta în capul acestei circumscripții școlare, și la care sper a mai pute adăoga zilele acestea încă 2 școli noi județene, cu mijloacele propuse de mine printr-un deosebit raport” (p. 9).
Pe 5 septembrie 1884, revizorul școlar Scipione I. Bădescu semnează, în calitate de președinte al conferinței, un amplu Memoriu către Em. Leonescu, profesor la liceul Botoșani și membru în consiliul general al instrucțiunii, „spre a fi prezentat acestui corp”. Memoriul este citit în ședința din 13 septembrie 1884, suscitând ample discuții, dar ignorându-se propunerile făcute (a se vedea: „Monitorul oficial al României” din 29 septembrie 1884). Scipione Bădescu pare să fi fost un revizor incomod, nefiind nici omul compromisurilor, după cum se poate deduce și din cazul „Ioan Cosloschi”, expus detaliat în „Monumentul lui Scipione I. Bădescu” (Botoșani, Tipografia „Concurența”, 1930).
La mai puțin de un an, în decembrie 1885, Scipione Bădescu este destituit. „Fostul revizor școlar” avea să publice „sub titlul O monstruoasă nedreptate, o scrisoare deschisă adresată d-lui Dim. Sturdza, ministrul instrucțiunei publice.
Prin această scrisoare – scria ziarul „Epoca” – d. Bădescu răspunde acuzațiunelor ce i s’au adus de d. ministru în baza cărora a fost destituit din funcțiunea de revizor școlar” („Epoca”, 20 decembrie 1885, p. 1). Ca recompensă, Zacharia Antinescu îi includea tocmai această lucrare în bibliografia pentru „Pedagogie” în „Cheia Universală a științelor umane din secolul XIX (operă ilustrată)” (București, Tipografia Fabricei „Progresul”, 1899, p. 59).
Și tot ca recompensă, „din pioasa recunoștință” a celor care l-au cunoscut și la inițiativa prof. Ioan Cosloschi, la cimitirul „Eternitatea” din Botoșani, a fost dezvelit, pe 25 mai 1930, monumentul lui Scipione I. Bădescu.
(Va urma)
– Ala Sainenco,
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
