spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocal BTMamă și fiică conduse pe ultimul drum după tragedia de la Manoleasa:...

Mamă și fiică conduse pe ultimul drum după tragedia de la Manoleasa: “Vestea a venit ca un fulger peste noi toți” (video)

Cele două femei, mamă și fiică, ucise cu bestialitate, au fost conduse astăzi pe ultimul drum. Familie, săteni, dar și colegi sau profesori au venit a căpătâiul celor două femei plecate timpuriu din această lume.

“Pentru noi toți, atât cadre didactice, cât și colegi care au cunoscut-o a fost un șoc foarte mare știind că în urma cu o săptămână ne-am luat la revedere, spunându-le vacanță plăcută. Vestea aceasta a fost ca un fulger pentru noi toți. O durere mare. A fost un copil foarte silitor, încerca întotdeauna să facă lucrurile să fie bune, era foarte veselă, un copil care sărea in ajutorul celorlalți. Era un bun colaborator în toate activitățile pe care le desfășuram noi la catedră. Despre vinovat îmi este greu să zic, dar pe de o parte sunt mulțumit că s-a aflat cel care a fost vinovat de această tragedie. Cuvintele nu-si au rostul. Nu le putem aduce înapoi pe mamă și pe Diana, pe care am cunoscut-o personal chiar din clasa pregătitoare.”, a transmis profesorul Maftei, cel care fi-a fost dascăl fetei în vârstă de 14 ani încă din clasa pregătitoare.

Mamă și fiică ucise cu bestialitate

Totul a ieşit la iveală sâmbătă dimineaţă, când o femeie în vârstă de 47 de ani și fiica ei de 14 ani au fost găsite moarte, în casa abandonată a unei rude. Femeia părăsise căminul conjugal de la începutul săptămânii, după ce și-a anunțat soțul că relația lor s-a terminat. Sâmbăta dimineața, mama și fiica au fost găsite fără viață, într-o încăpere plină de fum, unde s-a găsit și un recipient în care au fost arși coceni.

Cele două prezentau arsuri pe corp și inițial s-a bănuit că ar fi murit intoxicate cu fum. Asta pentru că în cameră s-au găsit mai mulți știuleți de porumb arși într-un lighean metalic.

Descoperirea macabră a fost făcută de o femeie din sat, care a vrut să le aducă de pomană celor două. “Când am ajuns ușa era descuiată, apăs clanţa și deschid, sala era goală. Deschid ușa la cameră și am simțit o duhoare de căldură mare. M-am tras înapoi, am strigat, nimic. Era întuneric. Ies înapoi și am sunat la mama lor și i-am zis că nu iese nimeni. Am intrat înapoi în altă cameră si când am deschis ușa era un fum dens. Am deschis şi am pus un tamburel ca să iasă fumul. Stăteam în fața casei. Apoi a venit soțul ei şi a intrat. Pe jos am văzut ceva negru. El a băgat mâna pe sub prag și a găsit un picior. A zis că-s moarte. Nu știam să aibă probleme”, a spus Ana Grosuleac, bătrâna care a făcut descoperirea macabră.

Crimă descoperită la examinarea cadavrelor

La fața locului a fost solicitat un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Din păcate, cadrele medicale nu au mai putut face nimic. Doar că ulterior criminaliştii au realizat că cele două femei prezentau urme de violenţă. Ambele aveau urme de înjunghiere pe corp, astfel că au fost anunţaţi procurorii botoşăneni, care au preluat cazul.

„Nu le-am făcut nimic”

Principalul bănuit de oribilele crime până ieri a fost chiar bărbatul femeii. Cei doi au avut un conflict puternic, în urma căruia femeia l-a părăsit. Mai mult, aceasta l-a ameninţat că divorţează. Bărbatul a fost audiat o noapte întreagă de către anchetatori. Oamenii legii spun însă că nu au găsit destule dovezi pentru a-l acuza de omor.

Astăzi, la 72 de ore de la tragedie, presupusul autor al dublei crime de la Manoleasa a fost reținut. Este rudă cu cele ucise. 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.9 ° C
15.9 °
15.9 °
69 %
2.9kmh
98 %
vin
15 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...