joi, mai 16, 2024
AcasăLocal BTTask-Force pentru prevenirea delincvenței juvenile. Parteneriat între trei instituții

Task-Force pentru prevenirea delincvenței juvenile. Parteneriat între trei instituții

Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Botoșani, în colaborare cu Penitenciarul Botoșani și Serviciul de Probațiune Botoșani, au demarat în acest an școlar campania intitulată „Adolescență fără delincvență!”.

Inițiativa are ca scop informarea elevilor din învățământul liceal despre efectele și riscurile asociate comportamentului delincvent. Parteneriatul dintre cele trei instituții, care sunt sprijinite și de Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, urmărește reducerea delincvenței juvenile prin educație și conștientizare.

Conform unui comunicat de presă emis de IPJ Botoșani, activitățile preventive și educative sunt adaptate atribuțiilor și competențelor fiecărei instituții partenere. Participanții la sesiunile de informare și dezbatere sunt familiarizați cu aspecte legate de consecințele juridice, sociale și psiho-emoționale asociate comiterii infracțiunilor, precum și cu noțiunea și limitele răspunderii penale în perioada minoratului.

Un aspect esențial al campaniei îl reprezintă interacțiunea elevilor cu persoane aflate în detenție, care participă la sesiunile de informare sub îndrumarea reprezentanților Penitenciarului Botoșani. Acești deținuți devin exemple concrete pentru tineri, ei relatând experiențele și urmările propriilor alegeri, sancționate de lege. Prin această interacțiune, elevii pot înțelege mai profund consecințele deciziilor lor și pot deveni vectori reali de schimbare pentru cei care se află în situații similare.

Campania de informare a debutat marți, 7 noiembrie, la Liceul Tehnologic ”Alexandru Vlahuță” din Șendriceni, unde peste 80 de elevi au participat la activități interactive. Aceste inițiative educative vor continua pe întreaga durată a anului școlar 2023 – 2024.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
18.7 ° C
18.8 °
18.6 °
42 %
4.2kmh
63 %
joi
16 °
vin
19 °
sâm
12 °
Dum
20 °
lun
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Noroc că l-au băgat la bulău pe Dragnea și a unit Iohannis partidele, că era festival și în centru, dar cu altfel de muzică.

EDITORIAL

Vești „bune” pentru învățământul românesc. Săptămâna aceasta trebuia să intre în tipografii „Broșura pentru admiterea în liceu”, un document cât se poate de util...

EPIGRAMA ZILEI

Am înțeles din ce pricini Marea deloc nu le priește : El să n-audă de rechini Iar dumneaei, de … pește! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...