spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăLocalLUMEA PE DOS. La poliție adunate și-napoi la lume date

LUMEA PE DOS. La poliție adunate și-napoi la lume date

În fiecare zi, polițiștii înregistrează tot felul de evenimente sesizate de botoșăneni. Câteva dintre aceste cazuri sunt mediatizate de către reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), împreună cu o serie de acțiuni derulate de structurile de poliție în localitățile județului.

54 de permise reținute în 48 de ore

În ultimele 48 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat 12 acțiuni punctuale și au intervenit la 100 de evenimente semnalate de cetățeni prin apel la 112.În urma acestora, forțele de ordine au aplicat 429 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 200.000 de lei, iar 32 de permise de conducere au fost reținute. Totodată, au fost retrase 22 de certificate de înmatriculare. Majoritatea sancțiunilor au vizat abateri de la regimul rutier, nerespectarea normelor de conviețuire socială și apelarea nejustificată sau abuzivă a numărului de urgență 112.

Bărbat încarcerat pentru o suită de infracțiuni

În data de 19 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au identificat și reținut un bărbat de 64 de ani, domiciliat în comuna Manoleasa, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei. Bărbatul a fost condamnat la 2 ani și 4 luni de închisoare pentru amenințare, violare de domiciliu și distrugere. Operațiunea s-a încheiat cu escortarea acestuia către Penitenciarul Botoșani pentru încarcerare.

Conducere sub influența alcoolului și refuz de prelevare de mostre biologice

Într-un alt incident, la data de 18 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control un tânăr de 24 de ani, din comuna Călărași, care conducea un autoturism pe drumul național D.N. 29 D, în comuna Stăuceni. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge, iar cercetările sunt în desfășurare sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Tot în data de 18 noiembrie 2023, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni – Formațiunea Rutieră au oprit un moped condus de un tânăr de 22 de ani din comuna Adășeni. Acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge, iar cercetările sunt în desfășurare sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și refuz de prelevare de mostre biologice de sânge.

Acțiuni de amploare în Dorohoi și Botoșani

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi și nr. 6 Pomârla, au desfășurat acțiuni pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță rutieră. Rezultatul a fost controlul a 41 de autovehicule, 18 șoferi testați cu aparatul etilotest și aplicarea a 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.500 de lei, alături de reținerea a două permise de conducere.

De asemenea, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu cei ai Biroului de Ordine Publică, au acționat pentru prevenirea și combaterea cauzelor principale generatoare de accidente rutiere în municipiu și comunele învecinate. Operațiunea a avut loc în municipiu și comunele Curtești, Cristești, Vorona, Corni și Tudora, fiind instituite filtre rutiere la intrările și ieșirile de localități. Au fost controlate 86 de autovehicule, 36 de șoferi fiind testați cu aparatul etilotest, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 9.000 de lei.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
14.5 ° C
14.6 °
10.5 °
69 %
1.2kmh
100 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...