spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăNaționalAnchetă la Spitalul de Arşi

Anchetă la Spitalul de Arşi

Ministrul Sănătăţii a cerut un control la Spitalul de Arşi în cazul unui miner care a murit ieri din  cauza unei infecţii spitaliceşti.

 

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a dispus Inspecţiei Sanitare de Stat să efectueze un control la Spitalul Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală. Decizia vine după ce în presă au apărut informaţii că minerul care a decedat ieri în acest spital ar fi fost infectat cu bacterii intra-spitaliceşti.

Preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP), Vasile Barbu, a afirmat ieri că minerul ar fi fost infectat cu bacteriile klebsiella şi piocianic în spital. „Acest miner practic a murit din cauza infecţiei cu klebsiella. Avem buletinul de analize medicale care confirmă acest lucru… Se bănuieşte, la modul cât se poate de rezonabil, că infecţia s-a produs prin cada de baie care este folosită la toţi pacienţii. Acea cădiţă are o husă de plastic care este folosită de fiecare dată, este doar spălată şi dezinfectată superficial şi refolosită la alţi pacienţi. În mod normal, acea husă trebuie să fie de unică folosinţă. Avem date că el a venit steril din punct de vedere al bacteriilor patogenice… Ultima recoltare pe care noi o avem este că a fost colonizat cu klebsiella şi piocianic multirezistent la tratament şi practic pe urmă a intrat în sepsis sever”, a explicat Vasile Barbu.

Acesta a precizat că miercuri pacientul a avut trei stopuri cardiace şi a fost resuscitat de către medicul din Terapie Intensivă, medicul de gardă. „Azi noapte (n.r. – miercuri noapte) a avut mai multe crize. Avem o parte din buletinele de analize de laborator, dar sunt cele relevante din care rezultă infecţia. Noi avem aceste date în baza legii 571/ 2004 privind avertizorul de integritate”, a declarat Vasile Barbu.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, echipa de control va prezenta conducerii ministerului un raport.

Unul dintre minerii răniţi grav în urma exploziei de pe 30 octombrie din Mina Uricani a murit, ieri dimineaţa, la Spitalul de Arşi din Capitală. Este cel de al doilea deces, un alt ortac pierzându-şi viaţa în timpul exploziei. Alţi doi mineri au suferit răni uşoare, unul dintre ei având arsuri pe 8% din suprafaţa corpului.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani au deschis un dosar penal.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
15.6 ° C
17 °
15 °
48 %
2.5kmh
46 %
vin
14 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...