spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăNaționalDNA poate ancheta Guvernul

DNA poate ancheta Guvernul

Sesizarea lui Călin Popescu-Tăriceanu privind Dosarul Belina a fost respinsă de Curtea Constituţională.

 

Curtea Constituţională a României (CCR) a respins sesizarea depusă de către preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, în legătură cu Dosarul „Belina”, privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public şi Guvern.

Magistraţii constituţionalişti au decis însă, în urma deliberărilor şi cu unanimitate de voturi, „că nu există conflict juridic de natură constituţională între Guvernul României, pe de o parte, şi Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, pe de altă parte”. În esenţă, Curtea a avut în vedere faptul că hotărârile de guvern sunt acte administrative individuale, a căror „emitere poate face obiectul cercetării penale în legătură cu stabilirea existenţei unor fapte penale care au precedat sau însoţit emiterea lor”.

Decizia CCR este definitivă şi general obligatorie, iar după redactare se comunică preşedintelui Senatului, Guvernului şi Ministerului Public.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
8.9 ° C
8.9 °
6.6 °
89 %
1.6kmh
53 %
mar
14 °
mie
20 °
joi
13 °
vin
16 °
sâm
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...