spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăNaționalOamenii lui Iliescu o susţin pe Firea

Oamenii lui Iliescu o susţin pe Firea

Zeci de artişti, academicieni şi sportivi şi-au declarat sprijinul faţă de primarul Capitalei, Gabriela Firea. Într-o scrisoare deschisă, semnată printre alţii de Alexandru Arşinel, Vasile Muraru, Sanda Ladoşi, George Mihăiţă, Elisabeta Lipă, Gabriela Szabo şi Ilie Năstase, aceştia o laudă pe Gabriela Firea şi susţin că performanţele acesteia trebuie apărate. Printre semnatari se află şi academicienii Eugen Simion şi Răzvan Theodorescu, apropiaţi ai fostului preşedinte al PSD, Ion Iliescu, dar şi  Maya Simionescu (vicepreşedinte al Academiei Române) şi Constantin Bălăceanu Stolnici (membru de onoare al Academiei Române).

Primarul general a reacţionat pe Facebook la scrisoarea celor „peste 30 de intelectuali de marcă şi binecunoscuţi campioni sportivi”, cărora le mulţumeşte pentru susţinere. „Le mulţumesc din suflet personalităţilor care au transmis un mesaj de susţinere pentru activitatea mea. În aceste zile în care se spune că mă bat singură pentru etică, principii, onestitate în politică şi administraţie, gestul acestor personalităţi îmi întăreşte convingerea că românii nu pot fi păcăliţi la nesfârşit prin manipulare”, scrie Gabriela Firea.

Scrisoarea vine în contextul scandalului din PSD şi a acuzaţiilor aduse de primarul general al Capitalei liderului social-democrat, Liviu Dragnea.

 

Ameninţări din tabăra lui Dragnea

 

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, a declarat că în două-trei săptămâni va avea loc un Comitet Executiv al partidului. „Ca să-i lămuresc pe colegii noştri şi le transmit în felul următor. Am ascultat toate declaraţiile şi toate bazaconiile care s-au spus în spaţiul public. În două, trei săptămâni vom avea un Comitet Executiv al PSD şi acolo vom regla lucrurile cum nu se aşteaptă nimeni. În condiţiile acestei lupte, nu ne convine nouă ca partid să avem o astfel de dizidenţă. Nu iau deloc în glumă aceste şase zile şi să-i ferească Dumnezeu pe cei care trimit scrisori deschise să trimit eu o scrisoare, că eu sunt iubit în partidul acesta. Eu joc după nişte reguli, ca toţi membrii din PSD, ne reglăm treburile în interior. Când vii şi spui lucruri în exteriorul partidului ajuţi adversarii, prin mesajele din acest partid domnii de la PNL au cerut comisie de anchetă parlamentară (n.r. – care să ancheteze presupusele interceptări ilegale comandate de Liviu Dragnea”, a declarat Codrin Ştefănescu, la România TV.

Într-o scrisoare deschisă adresată membrilor partidului, Gabriela Firea atacă direct conducerea PSD pe care o acuză că promovează în funcţii importante oameni care nu fac cinste partidului în detrimentul celor bine pregătiţi. Avertismentul lui Codrin Ştefănescu vine la câteva ore după scrisoarea deschisă a Gabrielei Firea.

 

Se despart apele în PSD

 

Conflictul dintre primarul general Gabriela Firea şi şeful său de partid Liviu Dragnea dezbină PSD pe zi ce trece.

Paul Stănescu conduce informal grupul nemulţumiţilor din PSD, potrivit informaţiilor obţinute de Digi24. Gabriela Firea mai este susţinută făţiş de Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3 şi naşul de botez al fiului său. „Oamenii care ies să se vadă în Piaţa Victoriei, din punctul meu de vedere, sunt aceia care au rămas fără speranţă, iar treaba asta se întâmplă din cauza unor ticăloşi care nu-şi fac treaba sau şi-o fac prost”, a spus Robert Negoiţă, atacând astfel Guvernul Dăncilă.  De partea primarului Capitalei este şi fostul premier Mihai Tudose, mazilit de Liviu Dragnea. „Eu cred că doamna Firea are dreptate, că spune adevărul”, a spus Tudose. Potrivit unor surse din PSD, şi Marcel Ciolacu, liderul organizaţiei Buzău, unul dintre apropiaţii lui Mihai Tudose, ar vrea schimbarea lui Liviu Dragnea din fruntea partidului. Mai există şi nemulţumiţi tăcuţi în PSD: Adrian Ţuţuianu, pe care Dragnea l-a dat afară de la Ministrul Apărării, şi Marian Oprişan, liderul PSD Vrancea.

În tabăra celor nemulţumiţi sau care au intrat în conflict cu Liviu Dragnea se numără liderii organizaţiilor din Giurgiu, Constanţa, Ilfov, Argeş, Caraş Severin, Timiş şi a trei organizaţii de sector din Bucureşti.

Aceştia vor să îi ceară lui Liviu Dragnea să îşi schimbe stilul de a conduce partidul sau să facă un pas în spate. În plus, vor ca înainte de Comitetul Executiv să obţină majoritatea în rândul organizaţiilor PSD.

De partea cealaltă, în sprijinul lui Dragnea au sărit preşedintele PSD Vaslui Dumitru Buzatu şi Ionel Arsene, liderul PSD Neamţ, care a legal scandalul din partid de gazele din Marea Neagră. „Discuţia este de fapt despre România, despre resursele ei şi despre refuzul preşedintelui Liviu Dragnea de-a face vreun compromis în acest sens. Este despre presiune asupra PSD pentru a da gazele din Marea Neagră de pomană”, mai arată şeful PSD Neamţ, cel care conduce şi Consiliul Judeţean.

Fostul lider PSD Victor Ponta anticipase, cu o zi înainte, că oamenii fideli lui Dragnea vor lega revolta Gabrielei Firea de legea privind exploatarea gazelor. „Gabriela Firea poate să afle de pe paginile de Facebook ale PSD ca «vinde gazele din Marea Neagră»”, a scris Ponta, sâmbătă, pe Facebook.

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
nori împrăștiați
9.8 ° C
12.7 °
8.9 °
70 %
0.7kmh
27 %
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...