spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăNaționalChirie uriaşă plătită de PSD din banii primiţi de la stat

Chirie uriaşă plătită de PSD din banii primiţi de la stat

Un document pe care Newsweek România îl publică ieri arată că, în mai puţin de cinci luni din acest an, 380.000 de euro au plecat din subvenţia primită de PSD de la stat în contul unei persoane fizice. Suma reprezintă echivalentul a 20 de luni de chirie pentru o vilă în Pipera. Adică 19.000 de euro pe lună pentru un imobil a cărui închiriere costă de şase-şapte ori mai puţin pe piaţa imobiliară.

Conform mai multor surse, în respectiva vilă ar locui chiar trezorierul PSD, Mircea Drăghici.

Potrivit Newsweek, PSD a început să-i plătească, încă din februarie, sume imense unui cetăţean pe nume Corneliu Geană. Acesta este un om de afaceri care a construit mai multe imobile în zona bulevardului Iancu Nicolae şi este cunoscut ca un apropiat al lui Gigi Becali.

Contactat de către jurnalişti, Geană a admis că PSD îi plăteşte chirie pentru o vilă, dar nu a făcut nici un comentariu despre preţ: „Au închiriat o vilă. Da, nu ştiu cât s-a plătit”.

Geană, însă, nu are cum să nu ştie cât a plătit PSD pentru imobil, cu atât mai mult cu cât a încasat banii în nume personal şi chiar i-a declarat la ANAF.

Potrivit unei alte investigaţii realizate de Newsweek România, Mircea Drăghici, trezorierul PSD şi unul dintre loialii lui Liviu Dragnea, foloseşte împreună cu familia sa trei limuzine Mercedes cumpărate din banii PSD. Maşinile au fost cumpărate cu peste 188.000 de euro din subvenţia de la stat pentru PSD, dar nu au ajuns niciodată în uzul membrilor partidului, ci la cuplul Mircea şi Georgiana Drăghici.

Deputatul Mircea Drăghici, achitat în primă instanţă într-un dosar de corupţie, este trezorierul PSD, funcţie direct subordonată şefului partidului. PSD a încasat peste 83 milioane de lei din 2017 până la zi.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
12.7 ° C
12.8 °
11.6 °
93 %
1.7kmh
56 %
joi
17 °
vin
13 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...