spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăNaționalTăriceanu, ţinut în joc de glezne de senatorii jurişti

Tăriceanu, ţinut în joc de glezne de senatorii jurişti

Votul în Senat cu privire la cererea de începere a urmăririi penale a DNA formulată în cazul lui Călin Popescu-Tăriceanu va fi dat cel mai probabil în sesiunea următoare, care va începe în februarie 2019, potrivit unor surse politice. Sursele citate susţin că acest vot nu va putea fi dat în această lună, care este ultima din sesiunea parlamentară în curs, pentru că activitatea deputaţilor şi senatorilor va fi ocupată cu dezbaterea şi adoptarea legii bugetului de stat.

Din acest motiv, votul pe cererea DNA care îl priveşte pe preşedintele Senatului va fi amânată pentru sesiunea următoare.

Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Robert Cazanciuc, a anunţat că marţea viitoare senatorii jurişti vor da un vot cu privire la cererea de începere a urmării penale a DNA formulată în cazul preşedintelui Camerei superioare, raportul urmând a fi depus la Biroul permanent imediat după dezbatere. Tăriceanu a fost audiat deja în această comisie. Audierea lui a durat aproximativ o oră.

După ce va fi adoptat, raportul Comisiei juridice urmează să intre în dezbatere şi să fie supus votului plenului Senatului.

DNA a cerut Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru Tăriceanu. Procurorii susţin că acesta ar fi primit indirect, în perioada 2007-2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă pentru a aproba achiziţia de licenţe Microsoft.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
10.1 ° C
12.7 °
10 °
86 %
1.8kmh
13 %
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...