spot_img
vineri, mai 3, 2024
AcasăNaționalDescinderi DIICOT la o biserică

Descinderi DIICOT la o biserică

Procurorii DIICOT au descins la o biserică din satul Corona, comuna Albeşti, din judeţul Constanţa, unde existau informaţii că un bărbat de 44 de ani ar fi convins o copilă de 13 ani să producă material pornografic cu telefonul mobil. Surse judiciare arată că cel bănuit de fapte este chiar preotul.

Procurorii au ridicat mai multor sisteme informatice de la domiciliul suspectului şi au efectuat o percheziţie la o biserica ortodoxă.

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că este vorba de biserica din satul Corona, comuna Albeşti, judeţul Constanţa, iar cel bănuit de fapte ar fi chiar preotul din localitate.

„În cursul anului 2019, o persoană de sex masculin, în vârstă de 44 de ani, a determinat o minoră, în vârstă de 13 ani, să producă material pornografic, constând în crearea, cu ajutorul telefonului mobil, a unor imagini şi înregistrări video în care aceasta apare ca având un comportament sexual explicit, precum şi să îi transmită şi pună la dispoziţie respectivul material pornografic cu minori”, se arată într-un comunicat transmis, marţi, de DIICOT.

În urma cercetărilor, anchetatorii au stabilit că „în cursul lunii iunie 2019, autorul faptei a distribuit, prin intermediul reţelelor de socializare, către o colegă de clasă a minorei, fotografiile în care aceasta apărea în ipostaze cu caracter sexual explicit”, se mai arată în comunicatul citat.

Deja ai votat!

1 COMENTARIU

Botoșani
cer acoperit de nori
22.7 ° C
22.7 °
22.1 °
44 %
3.9kmh
98 %
vin
23 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °
mar
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...